luni, 29 decembrie 2014

Trasilvania în imagini (103)

Sängerfest 1937 - Besuch beim Zeperlin in Frankfurt (Festivalul cântăreţilor 1937 – Vizită la Zeppelin în Frankfurt)
Fotografie de grup realizată în 1937 (?) şi transpusă pe hârtie Kodak în anii ’70 – colecţia Renascendis



În secolul al XIX-lea, în contextul dezvoltării ideologiilor naţionale şi naţionaliste, apare fenomenul societăţilor corale, iniţial exclusiv masculine, menite prin repertoriul lor să contribuie la conturarea şi consolidarea identităţilor naţionale. În spaţiul german fenomenul cunoaşte o evoluţie aparte şi imediat după construirea statului german unitar, Imperiul German, se manifestă şi prin organizarea unor festivaluri corale (Sängerfest) de orientare pangermanică. Intervalurile la care au fost ţinute aceste adunări de coruri, de fiecare dată în alt oraş german de pe teritoriul sau din afara Imperiului German, au fost mai mari sau mai mici în funcţie de contextul economic şi socio-politic, ajungând în ante şi interbelic să fie de aproximativ cinci ani.

Nu ştim exact de la care ediţie a fost invitat să participe pentru prima dată şi un cor al saşilor, dar fotografia pe care o prezentăm astăzi este o marturie a prezenţei acestuia la una din cele două ediţii din anii ’30. Deşi textul de pe spatele fotografiei menţionează anul 1937 şi locaţia Frankfurt, este posibil să se fi strecurat o eroare de memorie dat fiind faptul că avem de-a face cu o imprimare cu circa 40 de ani ulterioară realizării fotografiei. Ediţia din 1937 a avut loc la Breslau, în schimb, la Frankfurt a fost organizat un Sängerfest în 1932, deci o confuzie este posibilă.

Text pe spate: Sängerfest 1937
                       Besuch beim Zeperlin in Frankfurt
                       H. Grun Bert (?)

duminică, 28 decembrie 2014

Trasilvania în imagini (102)

Nagyszeben/ Hermannstadt/ Sibiu – Mészáros utca/ Fleischergasse/ Strada Mitropoliei
Carte poştală necirculată, ante 1918 – colecţia Renascendis




Vedere animată a străzii Mitropoliei de la jumătate spre Piaţa Huet. În partea dreaptă se observă biserica reformată. 

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Transilvania în imagini (101)

Portret de grup - trei săsoiace din Țara Bârsei/ Burzenland
Fotografie, atelier Carl Muschalek, Kronstadt/ Brassó/ Braşov, 10 mai 1917 – colecţia Renascendis





Portretul unui grup de trei săsoiace din Țara Bârsei îmbrăcate în costume tradiţionale de sărbătoare specifice epocii. Tipul de găteală a capului indică faptul că femeile sunt măritate. Fotografia a fost realizată pe 10 mai 1917, cu ocazia unei serbări populare transilvănene ţinute la Braşov, aşa cum atestă inscripţia de pe spate: Erinnerung an das Siebenbürgische Volksfest in Kronstadt 10/5 1917 (amintire de la serbarea populară din Braşov).


Carl Muschalek (1857-1904) este, alături de Leopold Adler, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi fotografi braşoveni din ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi primul deceniul al secolului al XX-lea. O serie de fotografii păstrate la Direcţia Judeţeană Braşov a Arhivelor Naţionale datează chiar din 1873, ceea ce înseamnă că Muschalek deja practica fotografia la vârsta de 16 ani. În 1884 îşi deschide propriul atelier fotografic la adresa Purzengasse No.27 (ulterior No.536) / Strada Porţii nr. 27. În 1917, la data realizării acestei fotografii, atelierul încă purta, postum, numele-marcă al lui Muschalek.

miercuri, 24 decembrie 2014

Transilvania în imagini (100)

Kronstadt/ Brassó/ Braşov - Graft
Carte poștală necirculată, anii ’20 - colecția Renascendis



Cea de-o suta imagine din Transilvania pe care v-o prezentăm vine cu zăpadă.
Sărbători fericite!

Vedere a zonei Graft („după ziduri”), luată chiar de la poalele bastionului spre Livada Poștei, pe timp de iarnă.

duminică, 7 decembrie 2014

Transilvania în imagini (99)

Pereche de portrete (şot şi soţie)
Fotografie lipită pe carton (format CDV), c. 1864, atelier Eduard Décsey (Décsey Ede), Kronstadt/ Brassó/ Braşov – colecţia Renascendis




Celebrul fotograf transilvănean (orădean) Décsey Ede a avut ateliere în numeroase oraşe din Transilvania şi chiar în Pesta. Printre acestea se numără şi atelierul din Braşov, de pe Klostergasse no. 8. Aici a lucrat în jurul anilor 1864-1865 şi a colaborat şi cu fotograful praghez venit în Braşov Moritz Lamberg. Ca mulţi fotografi ai vremii sale s-a ocupat şi de pictură.

Transilvania în imagini (98)

Portret de bărbat (Julius Goch ?)
Fotografie lipită pe carton (format CDV), anii 1870, atelier Carl Blösz, Kronstadt/ Brassó/ Braşov – colecţia Renascendis



Carl Blösz este un fotograf braşovean mai puţin cunoscut. Născut în Braşov, a studiat arta la Munchen şi Viena. Activitatea de fotograf şi-a desfăsurat-o între 1865 şi 1883, având un atelier pe Johannis Neugasse no. 637, chiar lângă biserică. În paralel s-a ocupat şi de pictură, una din lucrările sale importante fiind altarul bisericii unitariene din Braşov. În ultima parte a vieţii se mută la Galaţi.

Transilvania în imagini (97)

Portret de femeie
Fotografie lipită pe carton (format CDV), anii 1860, atelier Samuel Herter, Kronstadt/ Brassó/ Braşov – colecţia Renascendis



În 1846, Samuel Herter (Pfeffingen 02.02.1830 – Bucureşti 04.06.1880) ajunge în Transilvania. Activitatea sa de fotograf, inițial itinerant, este documentată începând cu anii 1852-1853, întâi la Sibiu şi apoi la Braşov unde este printre primii fotografi care îşi deschide un atelier în oraş (c. 1860). Atelierul braşovean a funcţionat pe Johannis Neugasse no. 643. Din 1879 se mută la Bucureşti unde îşi continuă munca de fotograf până în 1880, an în care moare. 

Transilvania în imagini (96)

Brassó/ Kronstadt/ Braşov – Látkép/ Stadtansicht/ Panoramă
Carte poştală circulată în 22 august 1923, colecţia Renascendis



Panoramă a zonei Porţii Șchei din Braşov. În colţul din stânga-jos se află clădirea fostei şcoli evanghelice de fete (astăzi Facultatea de Silvicultură), iar peste drum, în partea dreaptă, liceul „Andrei Șaguna”. Central-jos se observă şi un colt al clădirii fostului liceu evanghelic „Johannes Hontarus” (astăzi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie).


Transilvania în imagini (95)

Tânără costumată pentru bal
Fotografie lipită pe carton (format 11x21), 22 septembrie 1888, atelier Fekete Sándor, Nagyvárad/ Großwardein/ Oradea – colecţia Renascendis
  


Fekete Sándor, asemenea lui Lojanek János despre care am scris săptămâna trecută (http://renascendis.blogspot.ro/2014/11/transilvania-in-imagini-92.html), este unul dintre fotografii orădeni importanţi din ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Şi-a început activitatea în jurul anului 1880 şi a colaborat cu Décsey Ilka şi probabil Mezey Lajos în atelierul lui Décsey Ede (tatăl lui Ilka) din actuala stradă Episcop Mihail Pavel nr. 3 (Kőzép utca 8 szám). În 1884 preia atelierul de la fiica lui Décsey ca succesor al acesteia, iar în 1886 se mută pe aceeaşi stradă la numărul 8. Din 1890 a deţinut titlul de fotograf imperial.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Transilvania în imagini (94)

Brassó/ Kronstadt/ Braşov – Tanácsház/ Rathaus/ Sfatul
Carte poştală circulată în 27 septembrie 1924, colecţia Renascendis



Vedere a Pieţei Sfatului din Braşov, animată de trăsuri şi trecători. În stânga, pe fundal, se observă Turnul Alb. 

vineri, 5 decembrie 2014

Transilvania în imagini (93)

Copii români din zona Sibiului
Fotografie lipită pe carton (format CDV), c. 1860-1865, atelier Johann Niklas, Hermannstadt/ Nagyszeben/ Sibiu – colecţia Renascendis



Johann Niklas (Hermannstadt/ Sibiu 1831 – 1875 Donnersmarkt/ Mănărade) este unul dintre primii fotografi sibieni, contemporan cu Theodor Glatz. Activitatea sa este mai puţin documentată şi deci cunoscută. Cu toate acestea, producţia sa fotografică, destul de rar întâlnită în colecţii, este valoroasă. Niklas lucrează ca fotograf întâi la Sibiu, apoi din 1865 şi la Cluj, desfăşurând simultan şi o activitate itinerantă. Se remarcă o serie de fotografii cu temă etnografică, multe din ele cunoscute deoarece au fost preluate în diverse publicaţii ale epocii sau ulterioare.

Portretul de mai sus prezintă doi copii români, un băiat şi o fată – cel mai probabil fraţi, din zona Sibiului îmbrăcăţi în haine ţărăneşti de sărbătoare, conform modei epocii.

joi, 27 noiembrie 2014

Transilvania în imagini (92)

Micul Mozart - băiat costumat pentru bal
Fotografie lipită pe carton (format 11x21 cm), c. 1890, atelier Lojanek János, Nagyvárad/ Großwardein/ Oradea – colecţia Renascendis



Lojanek János este cel mai longeviv, prolific şi unul dintre cei mai importanţi fotografi orădeni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La 1863 deschidea cel de-al doilea atelier fotografic al oraşului, atelier care va funcţiona sub acelaşi nume până spre 1910, dar în diferite locaţii. Între 1886 şi 1890, perioadă în care  fost realizat şi portretul pe care îl prezentăm, atelierul a fost găzduit de casa Karaguj, la intersecţia străzii Principale 14 (Fö utca – astăzi republicii) cu strada Călugăriţelor 4 (Apáca utca – astăzi Moscovei).

marți, 25 noiembrie 2014

Transilvania în imagini (91)

Ţărănci românce din Ţinutul Reghinului/ Rumänische Bauerinnen aus Reener Ländschen
Fotografie lipită pe carton, c. 1880, atelier Heinrich Adleff, Sächsisch-Regen/ Szászrégen/ Reghin – colecţia Renascendis



Heinrich Adleff este unul dintre fotografii transilvăneni foarte prolifici din ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Primul atelier pe care îl deţine este în Reghin, apoi deschide o filială în Borsec. În jurul anului 1890 deja avea un studio fotografic şi în Braşov, pe Strada Porţii nr. 52 (Purzengasse no. 52).

duminică, 23 noiembrie 2014

Transilvania în imagini (90)

Aus Siebenbürgen: Sächsische Bauern aus Mettersdorf bei Bistritz./ Din Transilvania: Ţărani saşi din Dumitra lângă Bistriţa.
Nach einer Photographie von Prof. Karl Koller in Bistritz./ După o fotografie de prof. Karl Koller din Bistriţa.

Xilogravură colorată publicată în „Illustrirte Zeitung”, nr. 1631, Leipzig, 3. oct. 1874 – colecţia Renascendis


În 3 octobrie 1874, „Illustrirte Zeitung” din Leipzig a publicat pe prima pagină o frumoasă xilogravură ilustrând un grup de patru ţărani saşi din Mettersdorf/ Nagydemeter/ Dumitra de lângă Bistriţa, îmbrăcaţi în porturi tradiţionale reprezentative pentru zonă. Imaginea însoţea un articol intitulat Die siebenbürger Sachsen care prezenta publicului german o scurtă sinteză despre saşi. Era prima gravură, dintr-o serie de trei, realizată după o fotografie a deja cunoscutului fotograf transilvănean Carl Koller (1838-1889) pe care ziarul german o publica şi singura referitoare la saşi.

Koller a fost ucenicul şi colaboratorul apropiat al lui Theodor Glatz alături de care realizează, itinerant prin Transilvania, numeroase fotografii etnografice şi compoziţii pitoreşti pe care le publică în albume sau în serii de CDV. Din 1859 până în 1871 lucrează ca profesor de artă în Bistriţa în paralel cu ocupaţia de fotograf.

Varianta colorată a acestei xilogravuri este, din câte cunoaştem, inedită şi s-ar putea datora unei ediţii destinate unui grup special de abonaţi ai „Illustrirte Zeitung”. De asemenea, nici un exemplar al fotografiei după care a fost realizată xilogravura nu este cunoscut în prezent.

marți, 18 noiembrie 2014

Transilvania în imagini (89)

Sibiu – Hermannstadt /Turnul sfatului – Rathausturm
Foto orig. E. Fischer, Sibiu
Carte poştală necirculată, 1942 – colecţia Renascendis




Vedere a Turnului Sfatului dinspre Piaţa Mică – capătul străzii Ocnei luată, probabil, de pe Podul Minciunilor (Lügenbrücke). Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost realizată de Emil Fischer în 1930, înaintea deschiderii celui de-al doilea pasaj sub turn şi după achiziţionarea primelor trei autobuze destinate transportului comun în Sibiu.


duminică, 16 noiembrie 2014

Și în ’28 se mergea la vot!

Și în ’28 se mergea la vot!



Carte de alegător pentru Camera Deputaţilor şi Senat (colecţia Renascendis)
Negulici George, Braşov, 60 ani, zilier

Conform Constituţiei din 1923, în România mai democratică decât oricând, funcţiona votul universal masculin. Deşi obligatoriu, voltul era mai mult decât un drept, era o onoare. În ciuda derapajelor şi erorilor produse în interiorul clasei politice şi a aparatului de stat chiar şi atunci, a manipulărilor electorale, a diferenţelor de opţiune în funcţie de regiune, cetăţenii ştiau că votul este singurul mod în care pot spera la o bună reprezentare parlamentară şi o bună funcţionare a statului. 

marți, 11 noiembrie 2014

Transilvania în imagini (88)

Braşov – Muntele Cristian (Kronstadt – Schulerberg/ Brassó – Keresztényhavas)
Carte poştală circulată în 20 iulie 1935 – colecţia Renascendis



Vedere parţială a Braşovului luată de pe dealul Warthe spre Postăvaru. În epocă, vârful Postăvaru era numit şi Cristianu Mare, de unde şi denumirea „Muntele Cristian” prezentă pe cartea poştală.
  
Text pe verso:
20 iulie 1935
Lucian Bălescu şi Natalie
Dragi salutări şi sărutări din Braşov unde am venit să-l văd pe luci, pentru 4 zile. –Dna Bujini (mama) e bine şi sănătoasă, am văzut-o joi seara. Sabina Bălescu

miercuri, 5 noiembrie 2014

Transilvania în imagini (87)

Székely Keresztúr – Fötér/ Kreuz – Hauptplaz/ Cristuru Secuiesc – Piaţa Centrală (astăzi Piaţa Libertăţii)
Carte poştală circulată la 26 august 1900 – colecţia Renascendis




Vedere a Pieţei Centrale din Cristuru Secuiesc de la jumătatea străzii Libertăţii spre biserica reformată.

Cartea poştală a fost expedată pe 26 august 1900 din Cristuru Secuiesc spre Sibiu, unde a ajuns o zi mai târziu.

Transilvania în imagini (86)

Mediasch/ Mediaş/ Medgyes – Bahnbrüke/ Podul gării/ vasútállomás hid
Carte poştală circulată la 3 iunie 1924 – colecţia Renascendis



Vedere a podului de lemn dinspre vechea gară a Mediaşului spre oraș. În fundal Turnul Forkesch (Turnul Aurarilor).

marți, 4 noiembrie 2014

Transilvania în imagini (85)

Piaţa Regele Ferdinand – König Ferdinand-Ring – Ferdinand király-tér (în prezent Piaţa Mare)
Sibiu – Hermannstadt - Nagyszeben
Carte poştală necirculată, anii ’30 – colecţia Renascendis


Vedere a Pieţei Mari din Sibiu spre palatul Brukenthal, sediul muzeului omonim. În centru se află clădirea fostei Bănci de Credit Agricol, în prezent sediul Primăriei Sibiu, iar în dreapta biserica catolică.

luni, 3 noiembrie 2014

Un obiect pe săptămână (34)

Garnitură de patru nasturi din argint aurit cu turcoaze, prima jumătate a secolului al XIX-lea, Transilvania – colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2,3 cm

Material: argint, turcoaze

Tehnică de realizare: turnare, cizelare, ajurare, lipire, montare


Descriere: garnitura formată din patru nasturi, de aceeaşi dimensiune, cu formă florală stilizată din argint cizelat, ajurat şi turcoaze. Calota semisferică a nasturelui este decorată prin ştanţare şi incizare şi are montate 13 turcoaze rotunde. Turcoazul cel mai mare, montat central, este înconjurat de alte 6 mai mici, urmate de un rând de butoni florali intercalaţi cu încă 6 turcoaze. Calota este închisă cu o placă de argint neaurit, uşor convexă, prevăzută cu un inel de prindere.

joi, 30 octombrie 2014

Transilvania în imagini (84)

Zilah, Kossúth-tér (Zalău, Piaţa Kossúth/ Zillenmarkt, Kossúth Platz)
Carte poştală circulată în 1910 (?) – colecţia Renascendis



Vedere parţială a Pieţei Kossúth din Zalău (în prezent Piaţa Iuliu Maniu) cu turnurile bisericilor catolică (la stângă) şi reformată (la dreapta) în fundal.

Cartea poştală este nescrisă, dar circulată în anul 1910 (?).

miercuri, 29 octombrie 2014

Transilvania în imagini (83)

Sibiu/ Hermannstadt/ Nagyszeben - vedere de pe Strada Turnului spre biserica evanghelică 
Plic pentru fotografii/ clişee fotografice cu reclamă Agfa, c. 1940, „Foto Serviciu”, Bucureşti – colecţia Renascendis



În România anilor ’20 -’40 publicitatea era prezentă mai peste tot şi  avea un rol considerabil în dinamizarea oricărui sector de comerţ. Firme străine sau autohtone deopotrivă îşi adaptau publicitatea specificului pieţei şi apelau la teme şi imagini familiare publicului ţintă. Plicul pentru clişee şi fotografii pe care vi-l prezentăm făcea reclamă produselor fotografice Agfa reproducând o acuarelă cu un peisaj citadin din Sibiu (vedere de pe Strada Turnului spre biserica evanghelică).

Text pe faţa plicului:

Fotografiaţi cu Agfa

Funizorul Curţii Regale
Foto Serviciu
C. Tadeu
Reg. Comerţului No. 953/1939
Bucureşti, II – Str. Nic. Golescu, 16
Telefon 4.69.70

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Un obiect pe săptămână (33)

Matricea sigilară a bisericii greco-catolice din Nimigea, jud. Bistriţa-Năsăud, 1837, atelier transilvănean – colecţia Renascendis

Dimensiune: H: 6 cm; D: 2,9 cm

Material: bronz

Tehnică de realizare: turnare, cizelare, incizare



Descriere: matrice sigilară din bronz, cu mâner cilindric din acelaşi material, turnată dintr-o singură bucată. Mânerul are un şanţ circular pronunţat în capătul superior pentru prindere cu şnur.  După un brâu decorativ de margine şi între două linii circulare este dispusă inscripţia +SIGILL. ECCL. G.C. M. NEMEGYEIENSIS. AD. SS. ARCHANGELOS: (Sigiliul Bisericii Greco-catolice a Sfinţilor Arhangheli din satul Nimigea). În câmpul central sunt reprezentaţi cei doi arhangheli: Gavril cu o ramură de măslin în mâna stângă şi Mihail ucigându-l pe Satan sub forma unui balaurul. Sub reprezentarea arhanghelilor este înscris anul 1837.

miercuri, 22 octombrie 2014

Transilvania în imagini (82)

Braşov/ Kronstadt/ Brassó - Vedere generală
Carte poştală scrisă şi datată 13 septembrie 1928 – colecţia Renascendis



Vedere asupra cetăţii Braşovului şi a cartierului Șchei.

Text pe verso:
Îţi trimitem cele mai dragi salutări.
Marioara şi Vasile
13 sept. 928

luni, 20 octombrie 2014

Transilvania în imagini (81)

Sighişoara – Schässburg - Segesvár
Carte poştală necirculată, la anii ’20 – colecţia Renascendis



Vedere parţială a Pieţei Muzeului din Sighişoara luată de la ultimul nivel al Casei Veneţiene spre Turnul cu Ceas. În colţul din stânga-jos se observă spaţiile verzi amenajate în piaţă la începutul secolului al XX-lea.

duminică, 19 octombrie 2014

Transilvania în imagini (80)

Costum Naţional din Bran (Törzburg/ Törcsvár)
Fotogravură după o fotografie de Al. Antoniu, Albumul General al României (?), partea a  II-a, Bucureşti, 1904 – colecţia Renascendis


Portret al unei românce din zona Branului în costum tradiţional. Fotogravură este realizată după o fotografie Alexandru Antoniu. Ca şi cele pe care le-am prezentat anterior, provine, cel mai probabil, din Albumul General al României, partea a II-a, publicat în 1904 de Socec & Co sub îngrijirea lui Antoniu. Lucrarea avea un pronunţat caracter propagandistic, într-o perioadă în care se făceau eforturi din toate direcţiile pentru conturarea şi consolidarea unei identităţi naţionale româneşti care să includă şi comunităţile româneşti din afară Regatului.