Transilvania în imagini (4)

Tartlau – Schulen und Feuerwehrdepot/ Prejmer – Şcolile şi staţia de pompieri

Carte poştală necirculată, c. 1916-1917 – colecţia Renascendis

  

Prejmerul este una din destinaţiile turistice principale pentru cei care vizitează Ţara Bârsei, precum şi un important punct de plecare pentru oricine vrea să se familiarizeze cu civilizaţia săsească. Evident, principala atracţie este biserica evanghelică cu ampla ei fortificaţie, dar un ochi atent poate descoperi în localitate şi alte elemente de patrimoniu deosebite.

Cartea poştală, datând probabil din 1916-1917, imortalizează un complex de clădiri care, din fericire, s-a păstrat în stare bună până în prezent: şcolile şi staţia de pompieri.

Amplasate central, pe şoseaua principală vis-a-vis de biserică, cele trei corpuri ale şcolii au fost ridicate între 1846-1848 (inscripţia de fondare de mai jos încă mai exista pe corpul contral cu câţiva ani în urmă, dar e posibil să nu fi supravieţuit renovărilor recente). La fel ca în majoritatea covârşitoare a aşezărilor săseşti, şi în Prejmer învăţământul are o tradiţie lungă, prima informaţie despre existenţa unei şcoli datând din 1460. Mai mult, in interiorul fortificaţiei ce înconjoară biserică a fost amenajată încă din secolul al XVII-lea o sală de clasă pentru cazul asediilor prelungite.

Inscripţia de fondare de pe corpul central al şcolii (în anul 2006)

Incendiile au reprezentat pentru satele săseşti, ca pentru oricare altele dealtfel, unul dintre cele mai mari pericole încă de la început. Puţine aşezări săseşti nu au trecut, dealungul existenţei lor, printr-un incendiu devastator. Grija pentru prevenirea incendiilor şi pentru o intervenţie eficientă în cazul producerii acestora este vizibilă chiar din cele mai vechi statute de Vecinătate. Până în spre sfârşitul secolului al XIX-lea Vecinătăţile erau structurile responsabile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru refacerea proprietăţilor distruse de acestea. Odată cu dezvoltatea edilitară, inţial în oraşe, iar ulterior şi în aşezările mai mari au fost înfiinţate servicii comunale de pompieri voluntari. În Prejmer acesta a fost înfiinţat în 1882, aşa cum menţionează inscripţia de pe steagul pompierilor păstrat în biserica evanghelică până în prezent.

Clădirea staţiei de pompieri din Prejmer este o apariţie inedită în peisajul arhitectural rural din Transilvania. Clădirea a fost probabil construită spre mijlocul secolului al XIX-lea, într-un stil asemănător şcolii şi foarte probabil nu a avut de la început această destinaţie. Odată cu înfiinţarea serviciului comunal de pompieri şi achiziţionării utiliajelor rulante de stingere a incendiilor, clădirea a fost modificată pentru a le adăposti şi pentru a facilita accesul rapid al acestora. În imaginea de mai jos se pot observa fostele porţi de acces, în prezent zidite. Elementul arhitectural care face staţia din Prejmer complet deosebită este turnul de veghe („foişorul de foc”). Aspectul suprizător pe care îl dă ansamblului este mai apropiat de cel al unei geamii dobrogene decât de oricare alt tip de construcţie transilvăneană. Cel mai probabil, turnul a fost ridicat după 1882.

Clădirea fostei staţii de pompieri (în anul 2006)

Transilvania în imagini (3)

Biserica evanghelică din Jelna/ Senndorf, jud. Bistriţa-Năsăud

În zona Bistriţei, Nösneland în germană, comunităţile săseşti cunosc un declin demografic încă de la începutul secolului al XX-lea. În unele sate populaţia scade atât de mult încât cei rămaşi aleg să se mute într-o altă aşezare învecinată. Momentul decisiv care marchează începutul exodului pentru saşii bistriţeni, ca de altfel pentru toţi saşii din Transilvania, este retragerea trupelor germane de după 23 august 1944. Dislocaţi cu sau fără voia lor de armata nazistă, mulţi ajung în Germania sau în Austria şi aleg să nu se mai întoarcă în România din cauza ameninţării sovietice, dar mai ales ca urmare a deportărilor masive la care sunt supuşi etnicii germani rămaşi în ţară.

La sfârşitul anilor ’40 deja majoritatea satelor săseşti bistriţene sunt depopulate. Spre mijlocul anilor ’60 aproape toate comunităţile dispar odată cu moartea puţinilor bătrâni care nu plecaseră şi care supravieţuiseră războiului şi deportărilor.

Încă din anii ’50 unele biserici evanghelice rămase fără comunităţile aparţinătoare sunt transferate ortodocşilor din satele în care se aflau, fie ca o iniţiativă a Bisericii Evanghelice care spera ca astfel să salveze monumentele, fie ca o măsură abuzivă de expropriere luată de noul stat totalitar. Pentru multe biserici medievale aceasta a însemnat întradevar salvarea, indiferent de modificările mai mult sau mai puţin fericite cărora au fost supuse. Pentru altele transferul către un nou proprietar a însemnat începutul sfârşitului. Fie abandonate din motive dogmatice pentru că aparţinuseră unui alt cult, fie din motive materiale sau din indiferenţă, uneori jefuite şi lasate să dispară treptat pentru a putea fi „recuperat” terenul pe care îl ocupau, o serie de valoroase biserici evanghelice fie s-au pierdut, fie riscă să se piardă.

Jelna/ Senndorf este unul din aceste triste cazuri. Biserica evanghelică din sat a fost construită, cel mai probabil, la sfârşitul secolului al XIV-lea – prima jumătate a secolului al XV-lea, într-un îngrijit stil gotic târziu transilvănean. În jur de 1450, edificiul de cult catolic era cunoscut datorită relicvelor importante deţinute, ulterior distruse în timpul Reformei. Din secolul al XVII-lea, de la Jelna se păstrează un important manuscris de muzică bisericească evanghelică – Cantionalul de la Jelna. Comunitatea săsească de aici s-a stins la scurt timp după cel de-al doilea război mondial şi biserica a fost dată în folosinţă comunităţii româneşti. Din motive greu de înţeles, parohia ortodoxă a ales să abandoneze monumentul. La rândul ei şi frumoasa casa parohială evanghelică de secol al XVIII-lea a căzut pradă viziunii imobiliare a noilor stăpâni, în anii ’90 acoperişul fiindu-i înlocuit cu o butaforie, pentru ca apoi să fie lăsată în paragină. Vremurile şi vremea şi-au făcut treaba, iar din biserica evanghelică din Jelna nu au mai rămas multe pietre la locul lor. În prezent, doar corul, partea cea mai veche dealtfel, se încăpăţânează să stea în picioare.  

Redusă la ruină şi înecată în vegetaţie, biserica saşilor se pierde în peisaj pe lângă semeaţa, nou ridicată, catedrală ortodoxă din micul sat bistriţean. 

 Perspectivă cu nou şi vechi

Intrare liberă

Ieşire în sacristie

EXIT

Arcul de triumf 

 Fosta casă parohială evanghelică

Consolele ogivelor bolţii corului, decorate cu figuri umane, laolaltă cu imaginea unui sfânt de pe unul din ultimele fragmente de pictură păstrăte, par a fi adunate într-un sfat mut în aşteptarea sfârşitului iminent.

Sfat

Privire spre viitor

De multe ori distrugem specificul şi istoria locală pentru că nu ne aparţin sau pentru că nu ne identificăm cu ele, alteori pentru că aşa ne învăţă „mai marii” comunităţii că e bine, că trebuie să-i urâm pe ceilalţi pentru că „ne-au făcut şi ne-au dres”, dar de cele mai multe ori o facem fără nici un motiv, din indiferenţă. Monumentele, indiferent de cine le-a ridicat, aparţin locului şi servesc comunităţii care populează locul la momentul respectiv, idiferent de cine o compune. Monumentele nu au preferinţe etnice, politice sau religioase, ci doar istorie. Momumentele sunt mereu un bun care poate aduce bine oamenilor care le îngrijesc şi folosesc, iar acesta este modul corect în care trebuie înţelese.

Vecinătate

Jelna, locul unde vechiul nu mai are loc de „nou”, ar trebui să ne înveţe că identitatea locului trebuie asumată de oamenii locului, oricine ar fi ei, şi nu suprimată.

Transilvania în imagini (2)

Rosenau Barcza-Rozsnyó – Marktplatz (Râşnov – Piaţa târgului)
Carte poştală circulată în 1913 – colecţia Renascendis

În anul 1911 se constituie societatea pe acţiuni „Uzina Electrică Râşnov” (Rosenauer Elektricitätswerks Aktiengesellschaft), un proiect care viza construirea primei uzine electrice din Ţara Bârsei, care să asigure necesarul de energie electrică pentru iluminatul public şi domestic, dar şi pentru consumul industrial al comunităţilor din Râşnov şi Cristian. Iniţiativa aparţine administraţiei săseşti, dar se bucură şi de participarea capitalului românesc local, fiind un bun exemplu de colaborare între cele două etnii.

În scurt timp, Râşnovul devine prima localitate din Ţara Bârsei racordată la o reţea de producţie şi distribuţie a energiei electrice.

Cartea poştală, circulată în 1913, aşa cum o demonstrează ştampila poştală de pe verso, surprinde perfect noutatea electricităţii: stâlpul de iluminat din piaţă, stâlpii de curent de pe latura dreaptă care coboară pe Strada Izvorului/ Springgasse, racordurile prezente pe acoperişurile clădirilor.

Totodată, avem posibilitatea de a vedea piaţa centrală din Raşnov aşa cum puţine imagini cunoscute o amintesc. Nu după mult timp vor apărea primele amenajări peisagistice ale secolului al XX-lea – plantările de copaci în centru şi apoi, în a doua jumătate a secolului, amenajarea micului parc care există şi în prezent, piaţa pierzându-şi scopul de bază, cel de spaţiu pentru târguri. De reţinut este şi prezenţa vechii porţi de acces în curtea bisericii evanghelice, adosată fostei Case a Sfatului (Rath-Hauß cum menţionează o inscripţie greu vizibilă). Poarta va fi demolată după 1950 în urma unor lucrări edilitare.

Transilvania în imagini (1)

Imaginile sunt, probabil, modul cel mai eficient de a face istoria accesibilă tuturor. De fapt, imaginile au avut mereu acelaşi rol de răspândire a informaţiilor care ar fi fost altfel rezervate unui grup restrâns de oameni. Transpuse într-o formulă vizuală, informaţiile abstracte şi poate chiar seci, devin aproape palpabile, iar orice explicaţii însoţite de o imagine sau care însoţesc o imagine pot fi mai uşor înţelese şi reţinute.

O bună parte din istoria Transilvaniei poate fi înţeleasă cu ajutorul imaginilor. Vremuri mai recente sau mai îndepărtate, oameni şi locuri care au fost sau încă mai sunt, informaţii care adesea nu sunt păstrate în scris, le căutăm în cărţi poştale sau fotografii vechi şi noi şi le împărtăşim celor care au un răgaz pentru a le privi.

Cu exact 86 de ani în urmă - „Muzica meseriaşilor” din Râşnov

Suvenire.

Dela Maialul din anul 1928 cand sa infinţat Muzica meseriaşilor a dat o petrecere frumoasă în pădure la Sft. Gheorghe.

G. Dumitraşcu 11/III 1929. scris aici.

Fotografia infăţisează fanfara („Muzica”) meseriaşilor din Râşnov a cărei înfiinţare a fost celebrată la maialul din 1928, pe data de 23 aprilie. Fanfara era compusă din muncitori ai diverselor ateliere şi fabrici din Râşnov, indiferent de vârstă, care ştiau să cânte la câte un instrument de suflat sau la tobe.

Maialul este o serbare câmpenească ţinută în cinstea primăverii, de obicei în luna mai – de unde îşi trage şi numele.