joi, 29 mai 2014

Transilvania în imagini (16)

Poarta a IV-a (cunoscută şi ca „Poarta Nouă” sau „Poarta Episcopului”) a cetăţii Alba Carolina – Alba Iulia/ Karlsburg/ Gyulafehérvár
Carte poştală necirculată, anii ’50 – colecţia Renascendis


Poarta a IV-a, cunoscută şi ca „Poarta Nouă” sau „Poarta Episcopului”, este una din porţile baroce monumentale, bogat ormanentate sculptural, ale cetaţii (de tip Vauban) Alba Carolina. Aflată pe latura vestică a fortificaţiei, la mijlocul curtinei dintre Bastionul Trinitarienilor şi Bastionul sf. Mihail, în imediata apropiere a catedralei catolice şi a celei ortodoxe, Poarta a IV-a asigura accesul prin podul mobil de peste şanţul bastioanelor către Ravelinul sf. Mihail. Desupra porţii se află o clădire destinată inţial corpurilor de gardă.

Ornamentele sculpturale al portalului urmează acelaşi stil ca şi la celelalte porţi monumentale ale cetăţii. Două coloane decorate cu atlanţi flanchează stema imperială austriacă, aplasată deasupra arcturii pe a cărei cheie de boltă este figurată o mască grotescă. 

Transilvania în imagini (15)

Braşov. Biserica neagră (Kronstadt. Schwarze Kirche/ Brassó. Fekete templom)
Panoramă din Turnul Sfatului spre Şchei
Carte poştală necirculată, anii ’20-’30 – colecţia Renascendis


Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost realizată din Turnul Sfatului şi surprinde panorama jumătăţii vestice a cetăţii Braşovului şi întreg cartierul Şchei. În plan central se află Biserica Neagră, văzută dinspre sud-est, apoi în plan secundar, spre dreapta, liceul „Andrei Şaguna”. În plan îndepărtat se remarcă turnul bisericii sf. Nicolae din Şchei. Detalii interesante surprinse de fototgrafie sunt firmele/ reclamele de pe clădirile din colţul din drepta-jos.

miercuri, 28 mai 2014

Transilvania în imagini (14)

„Beszterce – Mussolini-utca látképe” (Bistriţa – Vedere a străzii Mussolini/ Bistritz – Blick auf die Mussolini Straße)
Carte poştală necirculată, c. 1940-1944 – colecţia Renascendis




Strada Gheorghe Şincai (fostă Mussolini între 1940 şi 1944 şi la origini Strada Spitalului/ Spitalgasse) este una din principalele străzi vechi ale Bistriţei, care porneşte din piaţa din jurul bisericii evanghelice şi îndreptă spre extremitatea vestică a fostei centuri de fortificaţii a oraşului. Numele vechi al străzii se trage de la spitalul care funcţiona, în epocă, într-o clădire de aici dinspre capătul acesteia. Schimbarea numelui străzii în Mussolini s-a facut în contextul cedării Transilvaniei de Nord, de către Regatul României sub Carol al II-lea, Ungariei fasciste, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost făcută din turnul bisericii catolice.

marți, 27 mai 2014

Un obiect pe săptămână (16)

Cahlă, sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, Secuime (Chişmed, jud. Harghita ?)- colecţia Renascendis

Dimensiune: L:33,5 cm; LA:22,5 cm; A:3 cm

Material: lut, angobă albă (caolin), pigmenţi albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben, smalţ transparent incolor

Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, presare în tipar, uscare, angobare, decorare cu pensula, smălţuire, ardere oxidantă în cuptor


Descriere: cahlă dreptunghilară, decorată în relief cu motive fitomorfe pictate în albastru-cobalt, roz, verde, maro închis şi galben pe fond alb-gălbui. Motivul principal este un pom al vieţii, care porneşte dintr-un ghiveci - decorat la rândul său cu o floare. Cele două vrejuri care îl constituie au flori roz şi frunze albastre dispuse pe tulpini verzi-maron şi se unesc într-o cunună încheiată în partea superioară cu o fundă. Pe faţa piesei, în fundal, sunt profilate patru coloane, grupate câte două, care au la extremităţi câte două crengi de stejar cu ghindă şi frunze unite la cozi.

O serie de cahle similare, întâlnite în cantităţi foarte mari, au fost atribuite de majoritatea literaturii de specialitate centrului de producţie Chişmed din jud. Harghita şi au fost datate spre mijlocul secolului al XIX-lea. Spre deosebire de această cahlă, decorul pieselor menţionate este mult mai simplu, mai slab imprimat şi limitat din punct de vedere cromatic (sunt folosite doar culorile albastru şi verde). Mai mult, în aproape toate cazurile pictura este realizată foarte neglijent, lucru ce este în concordanţă cu o producţie numeroasă destinată, în special, gospodăriilor ţărăneşti. Atenţia la detaliu, gama cromatică utilizată, calitatea generelă a realizării, laolătă cu factura stilistică barocă, indică pentru această cahlă o datare ceva mai timpurie şi o utilizare într-un mediu social mai pretenţios. Cel mai probabil, data producţiei este undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea, acest tip foarte rar de cahlă fiind un precursor al producţiilor similare de la mijlocul secolului la XIX-lea. Totodată, există suficiente indicii pentru a presupune că face parte dintr-un lot destinat unor comanditari înstăriţi, fie din mediul rural, fie din categoria nobililor de ţară.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

luni, 26 mai 2014

Transilvania în imagini (13)

Pietre funerare la Ilieni
Biserica reformată (calvină) fortificată din Ilieni/ Illyefalva/ Ilgendorf, jud. Covasna
















Încadrarea monumentelor funerare în viziunea despre patrimoniu nu a fost niciodată uniformă sau constantă în cercetarea istorică din România. Dacă cele antice şi cele medievale au fost văzute aproape mereu ca valoroase documente epigrafice, dacă pietrele tombale cu gisant, datând din evul mediu târziu până la jumătatea secolului al XVIII-lea, au fost mereu apreciate pentru valoarea lor artistică, pietrelor funerare obişnuite din secolele XVII-XIX nu li s-a acordat şi nu li se acordă nici în prezent mare atenţie.

Comportamentele comunităţilor faţă de monumentele funerare diferă în funcţie de perioadă şi de zonă. Practicarea înmormântărilor în imediata apropiere a bisericilor şi în interiorul acestora, în special până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, a presupus o continuă suprapunere sau desfiinţare a mormintelor cauzată de spaţiul limitat disponibil.  Aceste practici au afectat direct monumentele funerare. Evident, în perioade mai vechi, multe morminte aveau doar cruci de lemn care ar fi avut şanse aproape nule pentru a se păstra până în prezent. Dacă în zonele urbane situaţia se modifică pentru majoritatea populaţiei încă din secolul al XVIII-lea, la sat abia după 1850 momunentele şi crucile din piatră devin regulă.

În multe sate şi oraşe din Transilvania, odată cu mutarea cimitirelor din curtea bisericilor spre marginile, cea mai mare parte a monumentelor funerare vechi au fost distruse. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în secolul al XX-lea, în cazul cimitirelor a căror continuitate a fost păstrată cel puţin din secolele XVII-XVIII, dar, mai grav, se întâmplă şi în prezent.

Totuşi, există şi cazuri fericite, dincolo de cele celebre (aşa cum este cimitirul evanghelic din Sighişoara sau alte cimitire evanghelice din oraşe importante). La Ilieni/ Illyefalva, în judeţul Covasna, pietre funerare de secol XIX au fost preluate de la mormintele desfiinţate şi adăpostite în incinta fortificată a bisericii.

Cercetarea şi protejarea momumentelor funerare din secolele XVIII – XIX este o necesitate din ce în ce mai mare din cauza riscului de deteriorare de către factorii meteo sau prin acţiunile oamenilor la care sunt expuse acestea. Informaţiile pe care monumentele funerare le oferă sunt de importanţă majoră pentru demografia istorică, mai ales că, uneori, nu sunt reţinute şi de izvoarele scrise. 

joi, 22 mai 2014

Transilvania în imagini (12)

„Ţărance săseşti din Lechinţa/ Sächsische Bäuerinnen vor der Kirche in Lechnitz”
Foto orig. J. Fischer, Sibiu
Carte poştală necirculată, 1941 – colecţia Renascendis



Între fotografiile cu temă etnografică ale fraţilor Fischer dedicate saşilor, se regăseşte o serie deosebită din ţinutul Bistriţei/ Nösnerland. Calitatea şi frumuseţea acestor producţii fotografice, popularizate prin intermediul cărţilor poştale, grăiesc prin sine. Mai mult, sunt un martor elecvent al stării comunităţiilor săseşti pe care le surprind în epocă.

Imaginea ne oferă o nouă ocazie de a observa rânduiala proverbială a saşilor, exprimată chiar şi la nivel vestimentar. Cele saşe personaje, fotografiate în faţa bisericii evanghelice din Lechinţa/ Lechnitz, reprezintă două categorii sociale şi de vârstă. În stânga, sunt două tinere femei măritate, statutul lor fiind evidenţiat prin boneta (Haube) pe care o poartă. Grupul de patru fete din jumătatea dreaptă a fotografiei, care poartă pe cap un cilindru învelit în catifea (Borten), se alfă la o vârstă între momentul confirmării şi cel al căsătoriei. Costumul tradiţional săsesc de sărbătoare din multe sate ale ţinutului Bistriţei este foarte apropiat de cel al patricienelor din secolul al XVIII-lea, de unde a preluat mare parte din elemente, pe care ulterior le-a conservat cu destul de multă fidelitate.

O altă frumoasă carte poştală din această serie, ba chiar parţial cu aceleaşi personaje, o puteţi găsi pe pagina Poveştilor Săseşti: 

miercuri, 21 mai 2014

Transilvania în imagini (11)

Republica Populară Romînă
CLUJ – Piaţa „Gh. Dimitrov”
Carte poştală circulată, anii ’50 – colecţia Renascendis




Piaţa Muzeului din Cluj (fostă Piaţa Dimitrov, Piaţa Carolina sau cu mai mult timp în urmă Piaţa Mică) – un fragment de Occident nedisimulat.


Text pe verso: Dragă Fănică, Coca, Maestru, Lambi şi Brudi. Vă trimitem salutări din Cluj şi Vă dorim mult-mult succes. Truţa, Magda şi Laci.

marți, 20 mai 2014

Un obiect pe săptămână (15)

„Un obiect pe săptămână” se mută pe blog şi îşi continuă misiunea de promovare a colecţiilor Renascendis. Vă invităm să accesaţi şi arhiva prezentă pe site la: https://www.renascendis.org/un-obiect-pe-s-pt-m-n-.html


Săptămâna aceasta: ac de voal, sfârşitul secolului al XVII-lea – prima jumătate a secolului al XVIII-lea, atelier transilvănean - colecţia Renascendis

Dimensiune: D: 2,4 cm

Material: argint, aur, mătase, lemn, sticlă, perle, email

Tehnică de realizare: turnare, cizelare, gravare, nituire, filetare, strunjire, învelire, coasere, emailare, aurire





Descriere: acul de voal este format dintr-o placă suport circulară, un buton de lemn îmbrăcat în fir de mătase şi decorat cu fir de argint şi perle, o placuţă emailată şi o sticlă centrală. Placa suport turnată, din argint aurit, prezintă pe faţă un ax filetat la capătul superior, iar pe spate, un decor floral gravat şi un sistem de prindere cu ac. Bordura este decorată în relief cu un lanţ turnat laolaltă cu placa. Butonul central este realizat dintr-o semisferă de lemn tare, îmbrăcată în fir de mătase şi decorată cu fir de argint spiralat şi cu perle - dispuse fie singular, fie în cerc. Butonul prezintă un orificiu central prin care este introdus axul plăcii suport. Deasupra butonului este aplasată o plăcuţă emailată din argint, cu un decor floral. Tot ansamblul este închis de sticla roşie centrală, montată într-o casetă de argint aurit, care se înfiletează pe axul plăcii suport.

Acele de voal de acest tip erau destul de des întâlnite ca accesorii ale costumului patricienelor în secolul al XVII-lea şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în zona de locuire săsească. Odată cu iradierea modei vestimentare din centrele urbane spre târguri şi sate, acele de voal bogat ornamentate devin comune şi în costumul de sărbătoare al tărăncilor, chiar dacă îşi modifică forma şi sunt confectionate adesea din materiale nepreţioase. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu modernizarea şi simplificarea costumului patricienelor, la podoabele de cap se renunţă complet sau sunt simplificate la maxim, deci acele de voal dispar, în bună parte, din uzul acestor medii. Asemenea oricăror podoabe tradiţionale săseşti, acele de voal se transmiteau din generaţie în generaţie.

O piesă asemănătoare se găseşte în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Ac--Necunoscut--Ac-de-voal&k=D513E5A2E77145B09B2B10209191E665

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.



Transilvania în imagini (10)

Braşov/ Kronstadt/ Brassó

Panoramă dinspre Turnul Negru

Carte poştală ncirculată, anii ’20-’30 – colecţia Renascendis



Fotografia reprodusă de cartea poştală a fost făcută undeva în vecinătatea Turnului Negru. În colţul din dreapta-jos se vede acoperişul Bastionului Fierarilor, astăzi sediul Direcţiei Judeţene Braşov a Arhivelor Naţionale, urmat în plan secund de Biserica Neagră, apoi în partea stângă a imaginii se află Turnul Studenţilor şi, în plan îndepărtat, turnul Casei Sfatului.

vineri, 16 mai 2014

Transilvania în imagini (9)

„Ţărancă săsească din Şelimbăr/ Gebockelte Bäuerin aus Schellenberg”
Foto orig. J. Fischer, Sibiu
Carte poştală necirculată, 1941 – colecţia Renascendis



Un capitol important din istoria artei fotografice transilvănene aparţine fotografilor sibieni, fraţii Emil (1873-1965) şi Joseph (1898-1985) Fischer. Cel mai mare dintre fraţi, Emil, îşi începe activitatea fotografică în Sibiu în anul 1897, unde se bucură de o mare apreciere. Joseph, fratele mai mic, dar şi mai puţin cunoscut dealtfel, se alătură primului în 1914.

Cei doi au abordat o paletă foarte largă de subiecte, atât în fotografia de studio, cât şi în cea de teren. Dintre acestea se remarcă o serie consistentă de peisaje urbane şi rurale, fotografii de monumente şi fotografii etnografice, bună parte fiind dedicate zonei de locuire săsească şi populaţiei de aici. Un număr important din aceste producţii fotografice au fost publicate sub formă de albume sau cărţi poştale, fie în colaborare cu Asociaţia ASTRA sau Muzeul Brukenthal, fie independent, aşa cum este şi cazul cărţii poştale de astăzi.

joi, 15 mai 2014

Transilvania în imagini (8)

Tihnă la Sibiu

Vedere de pe strada Mitropoliei spre Johanniskirche (biserica evanghelică sf. Ioan) 
Carte poştală necirculată din anii ’60, editura Meridiane - colecţia Renascendis


Sibiul a fost şi rămâne o destinaţie turistică majoră a Transilvaniei. Festivaluri, concerte şi multe alte evenimente culturale atrag anual zeci de mii de turişti şi contribuie la menţinerea unei imagini de permanentă prospeţime. Cu toate acestea, dincolo de aglomeraţie, forfotă şi schimbare, oraşul şi-a păstrat ritmurile proprii, iar locuitorii şi-au văzut de viaţă fără să se lase tulburaţi. Şi la Sibiu, ca în mai toate destinaţiile turistice de oriunde, poţi găsi locuri care păstreză tihna specifică zonei, adesea la o distanţă de o stradă faţă de tumultul centrului. Un astfel de loc şi moment surprinde cartea poştală pe care v-o împătăşim astăzi, chiar dacă datează din anii ’60 când asaltul turiştilor asupra Sibiului era mai domol.

Chiar şi în prezent, zona adiacentă Johanniskirche este uşor mai restrasă şi liniştită faţă de altele din Sibiu. Construită în 1912, pe locul unei biserici mai vechi, din 1883, demolate, biserica evanghelică sf. Ioan suplinea nevoia comunităţii săseşti pentru un nou lăcaş de cult. Astăzi, deşi acest primar rol s-a pierdut în urma exodului saşilor, în jurul Johanniskirche se concentrează importante instituţii de cultură germană şi evanghelică – Centrul de Cultură şi Dialog „Friedrich Teutsch” şi Muzeul Bisericii Evanghelice C. A. Din România – care funcţionează în clădirile fostului orfelinat evanghelic.

joi, 8 mai 2014

Transilvania în imagini (7)

Portret de familie – români din zona Rupea

Fotografie, atelier Julius Knauer, iulie 1898, Kronstadt/ Braşov – colecţia Renascendis


Multe fotografii vechi, deşi au o valoare documentară considerabilă, nu necesită explicaţii suplimentare. Impresia pe care o lasă privitorilor este suficientă în sine, iar orice alte discuţii nu ar face decât să complice un lucru frumos prin simplitudinea şi claritatea sa.

Credem că acesta este cazul şi pentru fotografia pe care o împărtăşim astăzi. S-ar putea discuta despre contrastul dintre nou şi vechi la nivel vestimentar, despre priceperea artistului fotograf, despre mâini muncite şi îmbătrânire prematură sau despre costumul popular românesc din zona Rupea, dar nu ar explica cu nimic impactul vizual.

Fără a fi o producţie etnografică intenţionată, studiată, este probabil unul dintre cele mai pitoreşti portrete de familie, cu un caracter etnografic sincer şi involuntar, ale fotografiei transilvănene de la sfârşitul secolului al XIX-lea. 


Aşa cum ne transmit însemnările de pe spatele cartonului suport, ne bucurăm de vederea unei familii frumoase de români „Tata (58) Mama (47) Ionică (20)” imortalizată fotografic în „iulie 1898”.

miercuri, 7 mai 2014

Transilvania în imagini (6)

Nuntă săsească la Hărman în Ţara Bârsei/ Sächsiche Hochzeit aus Honigberg im Bürzenland

Carte poştală necirculată, sfârşitul anii ’20 - colecţia Renascendis


La saşi, nunta nu este numai un eveniment al familiei şi al apropiaţilor, ci un eveniment în care este implicată o bună parte din comunitate. Încă din secolul al XVI-lea, organizarea nunţilor a fost reglementată în scris, fiind o responsabilitate a Vecinătăţilor în tot spaţiul de locuire săsească. Mai mult decât o sărbătoare, nunta era un factor important de coeziune comunitară bazată pe ajutor reciproc.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fanfara este o prezenţă constantă la toate evenimentele importante din existenţa comunităţilor săseşti, fie ele nunţi, serbări sau înmormântări. În constituirea unui alai sau cortegiu, fanfara este cea care deschide drumul şi este urmată de restul participanţilor conform unui ordini clare, aşa cum putem vedea şi în imaginea de mai sus.

Momentul imortalizat datează din anii ’20, când costumul tradiţional de sărbătoare era abandonat de către mulţi (în special de către bărbaţi) în favoarea hainelor „orăşeneşti”. Oricum, de pe întreg teritoriul de locuire săsească, portul tradiţional din Ţara Bârsei este cel mai modernizat/ simplificat, consecinţă a nivelului ridicat de urbanizare al aşezărilor de aici.

vineri, 2 mai 2014

Transilvania în imagini (5)

Tânără săsoaică din Cisnădioara/ Michelsberg


Fotografie colorată manual, c. 1880, atelier F. A. R. KRABS, Hermannstadt/ Sibiu – colecţia Renascendis





În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Europa Occidentală, atracţia faţă de elementele etnografice se manifestă ca un adevărat curent de masă, în special în mediile urbane, intelectuale. Transilvania, dar mai ales zona de locuire săsească, nu fac excepţie de la acest fenomen. Pe fondul revoluţiei industiale, al tehnoligizării vieţii cotidiene, al dezvoltării comerţului cu produse moderne şi al creşterii nivelului de trai la oraş, dinamica relaţiilor dintre urban şi rural se modifică. La nivel vestimentar, încă din secolul al XVIII-lea, se produsese o ruptură semnificativă între oraş şi sat. În funcţie de apropierea de arealele urbane, dar şi de capacitatea acestora de radiere, vestimentaţia tradiţională a sătenilor se urbanizează mai mult sau mai puţin, hainele orăşeneşti fiind în multe cazuri un semn al statutului social. Necesitatea naţiunii săseşti, ca dealtfel a tuturor naţiunilor Transilvaniei, de a se repoziţiona în cadrul construcţiei statale austro-ungare, de a se consolida pe bazele specificului etnic, pe tradiţii şi prin coeziune socială determină un interes crescut al intelectualilor saşi faţă de etnografie. Deşi prezenţa sătenilor în viaţa locuitorilor de la oraş nu scăzuse, târgurile fiind mai dese şi mai active ca oricând, iar tinerele tărănci fiind angajate în număr mare în casele orăşenilor înstăriţi pentru menaj şi îngrijirea copiilor, porturile tradiţionale au căpătat valenţe oarecum semi-exotice în mentalul colectiv urban. Dincolo de abordările ştiinţifice, rezervate totuşi unor grupuri restrânse, răspândirea interesului faţă de lumea satului se realizează prin intermedierea mijloacelor tipografice şi fotografice de reproducere a imaginilor, devenite din ce în ce mai accesibile. Dacă litografiile erau legate de o difuzare prin intermediul tipăriturilor (ziare, cărţi şi broşuri), până la sfârşitul secolului când servesc producerii de cărţi poştale, fotografiile râmân între 1870 şi 1940 un mijloc constant de propagare a curentului în discuţie. Compoziţii mai mult sau mai puţin romantice/pastorale construite cu  grijă, instantanee făcute pe teren, in situ, sau portrete de atelier sunt elemente care compun până la urmă un program menit să contureze o imagine a lumii tradiţionale săseşti în ochii conaţionalilor care s-au înstrăinat de ea sau străinilor care nu au cunoscut-o. Fotografiile etnografice erau executate în serii de către ateliere fotografice sub nume propriu şi vândute direct sau produse pentru librării sub marca acestora, cum este şi cazul fotografiei prezentate.

Făcând parte dintr-o serie de fotografii colorate manual, cu tema Porturi populare transilvănene/ Siebenbürgische Volkstrachten – aşa cum este menţionat pe spatele cartonului suport, imaginea reprezintă o tânără săsoaică din Cisnădioara/ Michelsberg. Statutul de recent confirmată pare a fi indicat de vârsta fragedă şi de faptul că poartă borten (podoabă de cap în forma unui cilindru îmbrăcat în catifea, destinat fetelor aflate între confirmare şi căsătorie). Portul săsesc din Cisnădioara, la fel ca cele din mai toate aşezările din jurul Sibiului sau din Ţara Bârsei, este mult mai simplificat şi urbanizat decât cele ale satelor mai izolate din Ţara Ovăzului, Valea Hârtibaciului, Valea Târnavelor sau ale celor din zona Bistriţei.



Fotografia poartă marca F. A. R. KRABS – Hermannstadt, ceea ce reprezintă numele librăriei care vindea acest produs şi nu pe cel al atelierului fotografic unde a fost probabil produsă. Friedrich Robert August Krabs[1](1817, Leipzig – 1884, Sibiu) ajunge în 1836 la Sibiu şi lucrează inţial ca ajutor de librar. În 1844 cumpără librăria Thiery şi apoi atelierul litografic Bielz, dedicându-şi o bună parte a activităţii domeniului graficii, inclusiv ca desenator-litograf. Nu există informaţii despre existenţa unui atelier fotografic inependent deţinut de Krabs, precum nu este cunoscut nici alt material fotografic în afara acestor serii de fotografii colorate cu teme etnografice. Un detaliu interesant privind datarea fotografiei este cifra „85” care se distinge pe poalele şorţului fetei şi care indică anul 1885 ca dată probabilă a realizării fotografiei, la un an după decesul lui Krabs.



[1] Arta germană din Transilvania în colecţia Muzeului de Artă BraşovBraşov, 2011, pp. 12-13; 38.