Un obiect pe săptămână (19)

Cănceu, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Bixad, judeţul Covasna – colecţia Renascendis

Dimensiune: H:14 cm; Dg:7 cm; Db:9,5 cm

Material: sticlă manufacturieră

Tehnică de realizare: suflare în formă, prelucrare manuală, lipire

Descriere: cănceu cu cioc, realizat sticlă transparentă de nuanţă albastră suflată în formă, având corp sferic şi gât cilindric. Baza prezintă o bordură tronconică îngustă. Piesa este decorată de caneluri verticale în spirală. Toarta, de asemenea canelată, este prelucrată manual şi lipită plastic.

Istoria sticlei transilvănene este, în ciuda câtorva sumare abordări ale temei, un capitol neexplorat. Informaţiile scrise plasează debututul producţiei de sticlă manufacturieră (glajă) în Transilvania la începutul secolului al XVII-lea, realitate confirmată şi de datarea în această perioadă a primelor piese care pot fi considerate autohtone. Amplasarea atelierelor de sticlărie (glăjării) s-a făcut întotdeauna în zone împădurite, la poalele dealurilor sau munţilor, pentru a avea o sursă de lemne de foc - necesară funcţionării cuptoarelor de topire a sticlei -  în imediata apropiere.

Până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sticlăria rămâne un produs de lux destinat uzului reşedinţelor nobiliare şi ale orăşenilor înstăriţi, breslelor, bisericilor şi altor clădiri de importanţă edilitară (în special pentru realizarea ochiurilor de fereastră). Majoritatea glăjăriilor timpurii sunt înfiinţate pe domenii nobiliare sau de către magistraţii oraşelor prin aducerea unor meşteri străini, în special din zona Boemiei.

Manufactura de sticlă de la Bixad şi-a început activitatea la puţin după jumătatea secolului al XVIII-lea şi a funcţionat până spre sfârşitul primului război mondial. Foarte probabil, după cea de la Porumbacu de Sus, este cea mai longevivă şi productivă glăjărie transilvăneană. 

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (29)

Sächsisch-Regen/ Szászrégen/ Reghinul săsesc (astăzi doar Reghin)

Carte poştală necirculată, 1934 – colecţia Renascendis

Panoramă a Reghinului realizată de pe un deal din vecinătate. În centrul imaginii, în plan îndepărtat, se observă biserica evanghelică.

Transilvania în imagini (28)

Salutări din Nocrich/ Gruss aus Leschkirch/ Űdvőzlet Újegyházról

Carte poştală necirculată, anii ’20 – colecţia Renascendis

Cartea poştală de astăzi face o interesantă alăturare între imaginea bisericii evanghelice fortificate şi a prăvăliei din Nocrich.

În prezent, doar un sat reşedinţă de comună, Nocrich a fost din 1349 până în 1874 sediul scaunului săsesc cu acelaşi nume. Importanţa istorică a Nocrichului nu este dată numai de statutul administrativ al aşezării, ci şi de faptul că aici s-a născut, în 1721, cunoscutul guvernator sas al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal. Vechea biserică evanghelică, demolată în 1807 din cauza deteriorării semnificative în incendiul din 1800, a fost fortificată la sfârşitul secolului al XV-lea şi pe parcursul secolului al XVI-lea. Între 1803 şi 1806 se construieşte noua biserică evanghelică.

Transilvania în imagini (27)

Siebenbürgen Wallacherinen/ Românce din Transilvania

Fotografie (portret de grup), probabil atelier sibian, c. 1880 – colecţia Renascendis

  

Despre atracţia faţă de elementele etnografice manifestată de populaţia, în special urbană, din zona de locuire săsească, am mai vorbit aici. Pe lângă temele etnografice specifice propriei naţiunii, cercetătorii saşi au fost primi care s-au ocupat, în mod sistematic, de etnografia populaţiei româneşti. Treptat, preocupărilor ştiinţifice li s-au adaugat cele ale fotografilor din acelaşi areal, care au dedicat serii întregi de fotografii, executate atât pe teren cât şi în studio, românilor, portului, locuinţelor şi ocupaţiilor tradiţionale ale acestora. Fotografia pe care o prezentăm aici se încadrează în această categorie, fapt susţinut şi de înscripţia de pe verso „Siebenbürgische Walacherinen”, care, cel mai probabil, o atribuie unui colecţii etnografice săseşti din perioadă. Portretul imortalizează un grup de trei românce, din zona Sibiului, în costum de sărbătoare, şi este realizat într-un atelier fotografic sibian, în jurul anului 1880.

Transilvania în imagini (26)

Castelul Bethlen de la Criş/ Kreisch/ Keresd, jud. Mureş

Fotografie, 1967 – colecţia Renascendis

Castelul Bethlen de la Criş este o mică reşedinţă nobiliară fortificată, de ţară, proprietate a familiei Bethlen - ramura Criş. Forma amsamblului este rezultatul dezvoltării din secolele XVI-XVII în jurul donjonului cilindric medieval, ulterior denumit Turnul Arcaşilor. Stilul predominant este cel al renaşterii transilvănene, fapt care a făcut remarcat ansamblul, în peisajul arhitectural transilvănean, încă din secolul al XIX-lea. Exteriorul ultimului etaj al turnului este decorat cu o friză compusă din basoreliefuri ce reprezintă soldaţi cu diferite arme. În jurul castelului, în secolele XVIII-XIX, a fost amenajat un parc dendrologic în stil englezesc.

În anul 1949, ca majoritatea proprietăţilor nobiliare transilvănene, castelul de le Criş a fost naţionalizat, devenind, după schema deja tradiţională utilizată de autorităţile comuniste, sediul GAS-ului şi apoi CAP-ului local. Colecţiile de artă, biblioteca şi toate celelalte lucruri de valoare adapostite în interioarele amsamblului arhitectural au fost fie confiscate de diverse autorităţi, fie jefuite sau distruse de localnici. În 1976, Direcţia Monumentelor Istorice, încă sub conducerea lui Vasile Drăguţ, reuseşte să finalizeze demersurile pentru evacuarea CAP-ului şi începe restaurarea castelului. Desfiinţarea Direcţiei Monumentelor Istorice în 1977 duce la întreruperea restaurării şi la abandonarea amsablului în ruină. Starea acestuia se deteriorează semnificativ până în la începutul anilor ’90, când reintră în atenţia Ministerului Culturii şi se întreprind primele  lucrări de conservare. Retrocedat moştenitorilor de drept, în 2007, restaurarea castelului este continuată prin eforturile familiei Bethlen.

Text pe spatele fotografiei:

Castelul de la Criş, jud. Mureş

- Foto Vlasto - 1967

Un obiect pe săptămână (19)

Plan de construcţie şi situaţie, 1 mai 1860, Cluj/ Klausenburg/ Kolozsvár – colecţia Renascendis

Dimensiune: 24x33 cm;

Material: hârtie, cerneală ferogalică, creion, acuarelă

Tehnică de realizare: desenare, trasare în cerneală, colorare, scriere, lipire

Descriere: plan de construcţie şi situaţie al unei gospodării clujene, de la mijlocul secolului al XIX-lea, realizat în cerneală ferogalică, creion şi acuarelă pe hârtie. Construcţiile existente sunt marcate cu acuarelă de culoare neagră, iar cele care urmează să fie realizate în acuarelă roşie. Planul prezintă situaţia generală a proprietăţii prin raportare la străzile la intersecţia cărora se află (latura scurtă şi accesul spre „Ungargasse” – Uliţa Ungurilor). În partea dreaptă a planului, sunt reprezentate două secţiuni ale construcţiilor autorizate, în dreptul propriilor amplasamente. Între cele două se află intercalat textul:

Bau et Situationsplan für Herrn Jacob Weissbach zur Anbauung eines Zimmers, Untermaurung der hölzernen Stallung nebst Werkstadt und Aufführung eines feuersicheren Essrauchfanges. Stadt N[otar]

(Traducere: Plan de construcţie şi situaţie pentru domnul Jacob Weissbach pentru construirea unei camere, întărirea grajdului de lemn şi a atelierului şi ridicarea unui cămin de foc cu horn. Notarul oraşului.)

Imediat sub este un timbru fiscal de 15 kreutzer şi semnătura proprietarului.

Planul este datat (Klausenburg den 1ten Mai 1860/  Cluj, 1 mai 1860)

şi semnat de reprezentantul autorităţilor orăşeneşti în colţul din dreapta jos.

Ordinea impusă de autorităţile austriece în Transilvania, pe parcursul secolelor XVIII-XIX, este o realitate general acceptată şi cunoscută, ba mai mult, devenită proverbială. Cu toate acestea nu avem mereu o imagine exactă a ceea ce presupunea această elaborată construcţie de legi, norme şi prevederi şi nici a modului în care afecta viaţa cotidiană.

La oraş, unde aglomerările umane aduc cu sine probleme care ţin de asigurarea igienei publice, a prevenirii epidemiilor şi incendiilor, reglementarii practicării meşteşugurilor şi multe altele, legile, normele şi practicile care funcţionau în perioadă sunt adesea surprinzătoare. Aşa este şi acest plan care autorizează extinderea şi îmbunătăţirea unei gospodării. Chiar dacă nu este întocmit cu aceaşi exactitate ca un echivalent din contemporaneitate, grija autorităţilor orăşeneşti faţă de cunoaşterea situaţiilor cadastrale reale şi controlul exercitat asupra acestora, la jumătatea secolului al XIX-lea, sunt remarcabile.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (25)

Braşov/ Kronstadt/ Brásso

Vedere de pe dealul Warthe spre Biserica Neagră

Carte poştală circulată în 1937 – colecţia Renascendis

Panoramă a Braşovului realizată de pe dealul Warthe, probabil din zona Turnului Alb, ţinând de poziţionarea cont de poziţionarea faţă de Biserica Neagră. Cartea poştală a fost expediată pe 10 august 1937 din Braşov spre Iaşi.

Text pe spate: Salutări, urmează un cadou. Hermy

Transilvania în imagini (24)

Amintire din cetatea Sighişoarei

Fotografie, 8 ianuarie 1962 – colecţia Renascendis

Vedere spre turnul cu ceas de pe Strada Turnului

Încă de la începutul secolului al XX-lea, Sighişoara a fost o atracţie turistică, chiar dacă nu a atras de la început mii de turişti anual. Până spre mijlocul anilor ’90, partea veche a aşezării, atât Oraşul de Sus cât şi Oraşul de Jos, nu şi-a subordonat niciodată existenţa industriei turismului. Locul şi-a păstrat specificul, iar locuitorii şi-au urmat viaţa de zi cu zi nederanjaţi, până de curând, ceea ce şi făcea din Sighişoara un loc aparte, dincolo de istorie, artă sau arhitectură. Un astfel de moment simplu, o amintire a stării pierdute, surprinde şi această fotografie făcută de un grup de turişti transilvăneni în 8 februarie 1962.

Transilvania în imagini (23)

În amintirea bisericii reformate din Braşov

1. Fotografie, autor necunoscut, septembrie 1963 – colecţia Renascendis
2. Cartolină dintr-un set tip „armonică”, anii ’40-’50, colecţia Renascendis

Biserica reformată din Braşov – pregătiri pentru demolare

Pe 11 iunie 1963, autorităţile braşovene şi-au anunţat decizia de a demola biserica reformată de pe Bulevardul Eroilor pentru extinderea hotelului „Carpaţi” (fost şi actual Aro). Anunţul a fost făcut în sedinţa presbiterială din aceaşi zi, comunitatea având să piardă atât şcoala, cât şi casa parohială de lângă biserică. În ciuda opoziţiei conducerii Bisericii Reformate şi a membrilor comunităţii, decizia partidului nu s-a schimbat. Toate clădirile au fost demolate în toamna aceluiaşi an. Comunitatea a primit în schimb o sală de sport, ca spaţiu pentru serviciile religioase, unde au fost mutate puţinele obiecte salvate din vechiul lăcaş de cult: orga, amvonul şi băncile. Pe locul complexului reformat s-a construit aripa nouă a hotelului „Carpaţi”.

Biserica reformată, Hotelul „Carpaţi”, palatul Czell

Dezvoltarea comunităţii reformate din Braşov, pe parcursul secolului al XIX-lea, impunea construirea unei noi biserici care să satisfacă nevoile acesteia. Prin eforturile preotului paroh Molnár János, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prind formă o serie de instituţii şi facilităţii destinate reformaţilor, urmând ca după 1890 şi proiectul noii biserici să fie pus în practică. Proiectat de arhitectul Alpár Ignácz, edificiul de cult a fost inaugurat în 24 august 1892 de către episcopul Szász Domokos. Biserica ocupa una din parcelele lăsate libere prin demolarea liniei estice de fortificaţii a Braşovului şi întregea noul front de clădiri al aleii Rudolf (astăzi Bulevardul Eroilor). Pe ultima dintre aceste parcele, aflată între biserica reformată şi palatul Czell (construit 1901), s-a ridicat Hotelul Aro, în 1938-1939, comandat de Asigurarea Românească şi proiectat de arhitecţii Horia Creangă şi Haralamb H. Georgescu. Sub pretextul extinderii acestuia, în anii ’60, Braşovul va suferi cele mai brutale intervenţii în ţesutul urban vechi.

Un obiect pe săptămână (18)

Statuetă sfântul Petru întronat, secolul al XVI-lea, atelier italian – colecţia Renascendis

Dimensiune: H: 7 cm

Material: bronz, cositor

Tehnică de realizare: turnare, şlefuire, cizelare, asamblare

Descriere: statuetă a sfântului Petru întronat, reproducere miniaturală după statuia similară din Basilica sf. Petru de la Vatican, atribuită lui Arnolfo di Cambio (secolul al XIII-lea). Statueta are trei părţi componente - corpul, braţul drept şi nimbul -, unite prin nituire. Spatele piesei este concav, din turnare, fapt care, laolaltă cu urmele de pilire de pa laterale indică existenţa sigură a unui tron, în prezent pierdut. La nivelul picioarelor şi pe spate, la îmbinarea corpului cu braţul există urme de reparaţii prin cositorire. În contemporaneitate, statueta a fost deteriorată prin perforarea ambelor laterale, în partea inferioară, cu un mijloc mecanic, în vederea unei probabile fixări într-un suport.

Încă din evul mediu, generalizarea practicii pelerinajelor în lumea creştină a antrenat o adevarată industrie a producerii de suveniruri religioase, controlată de biserică. Evident, existau game diferite de produse care se adresa pelerinilor în funcţie de starea materială a acestora. Dacă micile medalioane sau cruciulite erau accesibile oricui, suvenirurile din tipul acestei statuete vizau cumpărători mai înstăriţi. 

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (22)

Miri saşi din Slimnic/ Sächsische Brautpaar aus Stolzenburg

Fotografie, 1951 – colecţia Renascendis

Realizată în 1951, fotografia de nuntă a unui cuplu din Slimnic demonstrează ataşamentul faţă de costumul tradiţional de sărbătoare din anumite comunităţi săseşti, în ciuda schimbărilor aduse de epocă. Mai mult, este o bună ocazie pentru a admira un frumos exemplar al renumitelor mantale bărbăteşti de Slimnic.

Text pe verso:

En kleines Andenken an unsern Hochzeitstag

Gerda u Sami

24.XII.1951
(Mică amintire din ziua nunţii noastre. Gerda şi Sami)

Transilvania în imagini (21)

Codlea – Zeiden – Feketehalom

Carte poştală necirculată, anii '20 – colecţia Renascendis

Vedere de pe strada Lungă (Langgasse) spre biserica evanghelică. În centru se află vechea clădire a primăriei, construită între 1829 şi 1830, şi turnul cu ceas al fortificaţiei bisericii evanghelice. În partea stângă este surprinsă, parţial, clădirea fostului han „Zur Schwarzburg” („La Cetatea Neagră”), construită între 1910-1911. 

Inscripţia de fondare de pe frontonul clădirii vechii primării

Transilvania în imagini (20)

Băile Bazna – Bad Bassen – Bázna Fürdő  Vedere generală – Totalansicht – Látkép

Carte poştală necirculată, anii ’20 – colecţia Renascendis

Apele minerale de la Bazna sunt remarcate pentru proprietaţile lor curative încă din secolul al XVIII-lea, când fac obiectul unor investigaţii şi lucrări ştiinţifice. În anul 1814, izvoarele trec în proprietatea Bisericii Evanghelice cu intenţia de a se începe exploatarea sistematică prin construirea unui stabiliment aici. În fapt, primele amenajări se fac în 1835, iar primul stabiliment este ridicat de o societate pe acţiuni din Mediaş, care preia prin concesiune apele, în 1843. Diferite etape de modernizare şi extindere de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea fac din Băile Bazna una dintre cele mai apreciate staţiuni balneare rurale. După naţionalizarea din 1949, staţiunea intră într-o etapă de declin. La două decenii distanţă urmează şi declinul satului, cauzat de exodul masiv al populaţiei săseşti în Germania, început în anii ’60.

Un obiect pe săptămână (17)

Pahar de logodnă, mijlocul secolului al XIX-lea, Porumbacu de Sus, jud. Sibiu – colecţia Renascendis

Dimensiune: H:14 cm; Dg:7,5 cm; Db:6,5 cm

Material: sticlă, email alb şi roşu-rubin transparent

Tehnică de realizare: suflare în tipar, şlefuire, pictare

Descriere: pahar realizat din sticlă incoloră, suflată în tipar, având corp tronconic, talpă şi picior. Buza şi baza tălpii sunt şlefuite. Paharul a fost pictat la cald cu pigmenţi de suprafaţă transparenţi alb şi roşu. Pigmentul alb este foarte greu vizibil. Decorul este realizat dintr-un medalion ovoidal, neinscripţionat, dispus orizontal, încadrat lateral de două păsări stând pe ramuri înfrunzite, aranjate în cunună. Buza, baza corpului şi piciorul sunt desemenea acoperite cu pigment roşu transparent. Decorul sugerează scopul de pahar de logodnă.

Această tipologie de pahare s-a format în perioada Biedermeier, fiind specifică paharelor de uz comun de vin, nedecorate sau cu un decor nepretenţios. Stilul s-a păstrat, însă, în producţia transilvăneană de sticlă până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind produs în mai toate manufacturile în cantităţi semnificative.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania în imagini (19)

Brásso – Kronstadt  Kolostor-utca. – Kloster-Gasse. (Braşov – Strada Mânăstirii)

Carte poştală circulată în 1921, colecţia Renascendis

Kloster-Gasse/ Strada Mânăstirii, în prezent Strada Mureşenilor, şi-a luat numele de la mânăstirea dominicană care funcţiona aici, pe amplasamentul bisericii catolice actuale. A mai purtat şi numele de Uliţa Vămii datorită vămii care funcţiona în vecinătatea porţii de acces din capătul estic (Poarta Vămii). Strada era una din arterele principale ale cetăţii Braşovului, strabătând longitudinal oraşul (de la est la vest), asigura accesul către Şchei, dar făcea şi legătura între mai multe târguri.

Clădirea din dreapta imaginii, construită între 1881 şi 1883, a funcţional iniţial ca Palatul Institutului General de Pensii (actualmente Rectoratul Universitătii Transilvania). În colţul stâng al străzii se află Palatul Czell, constuit în 1901, din care imaginea nu surprinde decât un fragment. În plan mai îndepărtat, se vede biserica catolică, edificiu baroc ridicat între 1773 şi 1787, pe locul fostei mânăstiri dominicane. Linia de tramvai, de pe centrul străzii, inaugurată în 1892, facea legatura între Bartolomeu şi Satulung (Săcele), cu un ocol prin Piaţa Sfatului, loc principal de tâguri pe atunci. Pentru construirea ei, în 1891, a fost dârâmată noua Poartă a Vămii (construită pe locul celei medievale în 1838). Deşi denumit „tramvaiul galben” de către locuitori, acesta era un trenuleţ tras de locomotive cu aburi şi, mai târziu, diesel. Linia a fost desfiinţată până în anii ’60.

Transilvania în imagini (18)

Fotografie de grup (copii şi adolescenţi saşi), atelier Schuller, Braşov/ Kronstadt/ Brásso – colecţia Renascendis

Despre atelierul fotografic al familiei Schuller nu există foarte multe informaţii. Josef Schuller senior, secondat de fiul său Josef Schuller junior, era asistentul lui Leopold Adler. În 1900, cei doi Schuller preiau atelierul angajatorului lor, de pe Purzengasse 14 (Strada Porţii 14) şi funcţionează sub firma „Leopold Adler’s Nachfolger/ Josef Schuller & Sohn” (urmaşul lui Leopold Adler) până în 1909, când Adler se întoarce în activitate. Fotografia este realizată, cel mai probabil, între 1902 şi 1909, perioadă în care numelui lui Adler îi este acordat puţin spaţiu pe produsele atelierului.

Copiii, posibil fraţi, sunt îmbrăcaţi în haine bune (de sărbătoare, aşa cum impunea o vizită la fotograf) orăşeneşti, specifice epocii. Vestimentaţia urbană de sărbătoare a săsoaicelor din familii de condiţie medie, încă păstra în epocă elemente tradiţionale. 

Transilvania în imagini (17)

Vedere asupra Pieţii Huet şi a bisericii evanghelice din Sibiu/ Hermannstadt/ Nagyszeben

Fotografie originală semnată Joseph Fischer, anii ’60-’70 – colecţia Renascendis

Joseph, cel mai tânăr dintre cei doi fraţi Fischer şi-a continuat cu succes activitatea fotografică mult timp după cel de-al doilea război mondial. Fotografia originală, semnată „J. Fischer” pe cartonul suport, pe care vi-o prezentăm astăzi face parte dintr-o serie de peisaje urbane dedicate Sibiului, deja în plină schimbare datorată ambiţiilor de industrializare ale regimului socialist.

 

Semnatură „J. Fischer”

Fotografia este, cel mai probabil, realizată din turnul bisericii catolice sau de la ultimul etaj al unei clădiri opuse, pe diagonală, bisericii evanghelice. La momentul respectiv Piaţa Huet beneficia de existenţa unei vegetaţii mult mai luxuriante, în prezent dispărute. Detaliul bicicletei sprijinte de zidul bisericii, lângă scara de acces în turn, accentuează remarcabil starea de linişte specifică Sibiului în epocă.