marți, 24 iunie 2014

Un obiect pe săptămână (19)

Cănceu, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Bixad, judeţul Covasna – colecţia Renascendis
Dimensiune: H:14 cm; Dg:7 cm; Db:9,5 cm
Material: sticlă manufacturieră
Tehnică de realizare: suflare în formă, prelucrare manuală, lipire


Descriere: cănceu cu cioc, realizat sticlă transparentă de nuanţă albastră suflată în formă, având corp sferic şi gât cilindric. Baza prezintă o bordură tronconică îngustă. Piesa este decorată de caneluri verticale în spirală. Toarta, de asemenea canelată, este prelucrată manual şi lipită plastic.

Istoria sticlei transilvănene este, în ciuda câtorva sumare abordări ale temei, un capitol neexplorat. Informaţiile scrise plasează debututul producţiei de sticlă manufacturieră (glajă) în Transilvania la începutul secolului al XVII-lea, realitate confirmată şi de datarea în această perioadă a primelor piese care pot fi considerate autohtone. Amplasarea atelierelor de sticlărie (glăjării) s-a făcut întotdeauna în zone împădurite, la poalele dealurilor sau munţilor, pentru a avea o sursă de lemne de foc - necesară funcţionării cuptoarelor de topire a sticlei -  în imediata apropiere.
Până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sticlăria rămâne un produs de lux destinat uzului reşedinţelor nobiliare şi ale orăşenilor înstăriţi, breslelor, bisericilor şi altor clădiri de importanţă edilitară (în special pentru realizarea ochiurilor de fereastră). Majoritatea glăjăriilor timpurii sunt înfiinţate pe domenii nobiliare sau de către magistraţii oraşelor prin aducerea unor meşteri străini, în special din zona Boemiei.

Manufactura de sticlă de la Bixad şi-a început activitatea la puţin după jumătatea secolului al XVIII-lea şi a funcţionat până spre sfârşitul primului război mondial. Foarte probabil, după cea de la Porumbacu de Sus, este cea mai longevivă şi productivă glăjărie transilvăneană. 

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu