Transilvania în imagini (57)

Braşovul văzut de pe Cetăţuie – Kronstadt Vom Schlossberg gesehen

Carte poştală necirculată, c. 1920 – colecţia Renascendis

Fortificaţia de pe Dealul Straja din Braşov a fost realizată, în forma pe care o cunoaştem astăzi, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul uneia mai vechi. Nu la mult timp, cetăţuia şi-a pierdut funcţia militară. În istoria oraşului, fortificaţia de pe Straja a avut mereu importanţă strategică, atât ca punct de observaţie, cât şi pentru asigurarea unei posibilităţi de foc încrucişat în cazul unui asediu.

Cartea poştală, aşa cum indică imprimarea numelui „România” pe spate, a fost tipărită după 1919. Imaginea pe care o reproduce este, însă, mai veche, dinaintea anului 1909. O dovadă clară în acest sens este acoperişul baroc al Casei Sfatului, care va fi înlocuit cu cel actual între 1909-1910.

Un obiect pe săptămână (28)

Pungă de bani, c. 1850, probabil atelier transilvănean – colecţia Renascendis

Dimensiune: L:17 cm; LA: 6,5 cm

Material: fir de bumbac colorat (negru, brun-roşcat), mărgele, inele şi butoni metalici

Tehnica de realizare: croşetare, coasere

Descriere: pungă dublă pentru monede, croşetată din fir de bumbac vopsit negru şi brun-roşcat. Cele două parţi ale pungii sunt unite prin 12 şnuri, care trec prin clapetele pungilor şi acţioneză închiderea gurilor acestora când sunt tensionate. Peste şnururi sunt trecute două inele metalice, de asemenea cu rol în asigurarea închiderii. Punga este decorată cu măgele metalice, argintii, cusute în motive geometrice şi, ceea ce pare a fi, un pom al vieţii pe feţele jumătăţii dreptunghiulare. Cealaltă jumătate are cusut la capăt un buton-clopoţel cu cinci aplicaţii atârnătoare. Punga era gândită astfel încât să poată fi purtată la brâu, peste curea.

Transilvania în imagini (56)

O turmă de oi din Poiana (Poiana Sibiului/ Pojan/ Polyán)

Fotogravură după o fotografie de Al. Antoniu, Albumul General al României (?), partea a  II-a, Bucureşti, 1904 – colecţia Renascendis

Mocanii au reprezentat mereu o curiozitate etnografică atât pentru intelectualii ardeleni, cât şi pentru cei munteni. Membrii acestor comunităţi de oieri transhumanţi săceleni sau mărgineni au fost reprezentaţi grafic încă din secolul al XVII-lea, fiind văzuţi ca o surprinzătoare manifestare a lumii balcanice în Transilvania. Odată cu apariţia şi răspândirea fotografiei în această parte de Europa, mocanii devin un subiect preferat pentru mulţi fotografi, majoritatea autohtoni, dar nu numai, care abordează fotografia etnografică. Revendicaţi şi marginalizaţi în aceaşi măsură de transilvăneni şi de munteni, mocanii au avut un rol economic semnificativ prin ocupaţiile lor tradiţionale care ţineau de creşterea oilor şi transportul mărfurilor.

Fotogravura prezentată, şi ea din aceaşi serie cu cele două anterioare - Vedere, Cetatea Bran şi Portul Naţional din înprejurimele Haţegului, reproduce un instantaneu cu cinci ciobani şi turma lor de oi la un popas, chiar în sat. Conform textului de pe planşă, fotografia aparţine tot lui Alexandru Antoniu şi a fost folosită, foarte probabil, pentru Albumul General al României, partea a II-a, publicat în 1904 de Socec & Co sub îngrijirea lui Antoniu.

Transilvania în imagini (55)

Portul Naţional din înprejurimele Haţegului (Hatzeg/ Hátszeg)

Fotogravură după o fotografie de Al. Antoniu, Albumul General al României (?), partea a  II-a, Bucureşti, 1904 – colecţia Renascendis

Fotogravura de astăzi, care ilustrează o selecţie de porturi tradiţionale româneşti din zona Haţegului, face parte din acelaşi lot cu cea prezentată ieri - Vedere, Cetatea Bran. Realizată după o fotografie de Alexandru Antoniu (fapt indicat pe planşă prin specificaţia „Colecţia Al. Antoniu”), fotogravura provine, cel mai probabil, din Albumul General al României, partea a II-a, publicat în 1904 de Socec & Co sub îngrijirea lui Antoniu. Lucrarea avea un pronunţat caracter propagandistic, într-o perioadă în care se făceau eforturi din toate direcţiile pentru conturarea şi consolidarea unei identităţi naţionale româneşti.

Alexandru Antoniu (1860 – 1925) a fost un fotograf bucureştean, activ între anii 1890-1925, foarte cunoscut şi apreciat de public în epocă. În istoria fotografiei româneşti, Antoniu nu se remarcă pentru calitatea artistică a producţiei sale fotografice, ci prin valoarea documentară a acesteia. De la sfârşitul secolului al XIX-lea, Antoniu îţi publică şi implicit popularizează opera fotografică prin intermediul câtorva albume.

Transilvania în imagini (54)

Vedere, Cetatea Bran (Törzburg, Törcsvár)

Fotogravură după o fotografie de Al. Antoniu, Albumul General al României (?), partea a  II-a, Bucureşti, 1904 – colecţia Renascendis

Fotogravura pe care o prezentăm astăzi face parte dintr-un mic lot recent intrat în colecţiile Renascendis. Realizată după o fotografie de Alexandru Antoniu (fapt indicat pe plansă prin specificaţia „Colecţia Al. Antoniu”), fotogravura provine, cel mai probabil, din Albumul General al României, partea a II-a, publicat în 1904 de Socec & Co sub îngrijirea lui Antoniu. Lucrarea avea un pronunţat caracter propagandistic, într-o perioadă în care se făceau eforturi din toate direcţiile pentru conturarea şi consolidarea unei identităţi naţionale.

Alexandru Antoniu (1860 – 1925) a fost un fotograf bucureştean, activ între anii 1890-1925, foarte cunoscut şi apreciat de public în epocă. În istoria fotografiei româneşti, Antoniu nu se remarcă prin calitatea artistică a producţiei sale fotografice, ci prin valoarea documentară a acesteia. De la sfârşitul secolului al XIX-lea, Antoniu îşi publică şi, implicit, popularizează opera fotografică prin intermediul câtorva albume.

Fotografia cetăţii Bran este făcută din drumul ce vine de la Şimon, până în vama Branului. Dealtfel, clădirile vămii se pot vedea imediat la poalele dealului cetăţii. Fortificaţia este în starea de dinainte renovărilor efectuate de Regina Maria în anii '20. Se poate observa întreg acoperişul peste corpul central, care ulterior a fost deschis pentru amenajarea terasei.

Transilvania în imagini (53)

Ighişfalău – Eibesdorf (astăzi Ighişu Nou)/ Cetatea bisericei – Kirchenburg

Foto orig. E. Fischer, Sibiu

Carte poştală necirculată, 1936 – colecţia Renascendis

Astăzi vă prezentăm o nouă carte poştală care reproduce o fotografie  din seriile fraţilor Fischer dedicate monumentelor Transilvaniei, de această dată fiind vorba de o fotografie semnată de Emil Fischer. Despre producţia fotografică a fraţilor Fischer am mai fost discutat AICI şi AICI.

Biserica evanghelică fortificată din Ighişu Nou, jud. Sibiu a fost considerată una dintre cele mai pitoreşti din zona Mediaşului şi a fost subiectul a numeroase fotografii, cărţi poştale, gravuri, desene sau picturi dealungul timpului.

Construită în secolul al XIV-lea, biserica hală a fost adăugită până în secolul al XVIII-lea. încă din secolul al XV-lea edificiul a fost supus lucrărilor de fortificare. Masivul turn-clopotniţă poziţionat la capătul vestic al navei, de aceaşi lăţime cu această, a fost adaptat în scop de apărare, la fel şi corul a fost supraînălţat pentru amenajarea unei galerii de tragere. Din secolul al XVI-lea, biserica este înconjurată cu un zid de apărare prevăzut cu turnuri şi drum de strajă.

Transilvania în imagini (52)

Ţărancă săsească ţesând/ Sächsin beim Webstuhl

Foto orig. J. Fischer, Sibiu

Carte poştală necirculată, 1941 – colecţia Renascendis

Despre fotografiile etnografice ale fraţilor Emil şi Josef  Fischer şi cărţile poştale care le reproduc am mai scris AICI şi AICI. Astăzi vă împărtăşim o nouă carte poştală din această serie, cu titlul Ţărancă săsescă ţesând/ Sächsin beim Webstuhl.

Pe lânga data imprimată pe spatele cărţii, care marchează tipărirea, două alte elemente ne ajută să datăm mai strâns şi realizarea fotografiei: anul 1925 – încrustat pe războiul de ţesut şi anul 1928 – cusut pe pieptarul femeii. Aşadar, avem o dată ante, 1941 şi una post, 1928. Din nefericire, nici localitatea în care a fost realizată fotografia nu este menţionată, dar caracteristicile portului femeii par să indice apartenenţa la spaţiul etnografic vecin Sebeşului.

Transilvania în imagini (51)

Bătrân din zona Sibiului cu o diplomă Zur Erinnerung an Meine Dienstzeit/ În amintirea stagiului militar

Fotografie, anii ’40 – colecţia Renascendis

De pe la jumătatea secolului al XIX-lea, soldaţii Imperiului Austriac, iar după 1867 ai Imperiului dualist, care se remarcau pentru fapte deosebite în timpul stagiului militar pe timp de război, primeau la lăsarea la vatră o diplomă Zur Erinnerung an Meine Dienstzeit/ În amintirea stagiului militar . Pe lângă reprezentări de trofee, arme şi numeroase însemne militare, în partea de sus a litografiei era redat portretul împăratului, flancat, de obicei, de moştenitorul tronului şi de cancelar. În centrul foii era reprezentat, în varii ipostaze în funcţie de arma sub care a servit, un militar al cărui chip reproducea fotografia celui care primea diploma. În partea e jos a diplomei se afla un loc destinat înscrierii numelui soldatului şi a altor menţiuni speciale. Scopul acestei diplome de lăsare la vatră era de a transmite recunoştinţa împăratului şi a imperiului faţă de efortul militar depus. Diplomele se bucurau de apreciere pe măsură din partea soldaţilor, fiecare fiind, fără excepţie, înrămate şi agăţate pe perete la loc de cinste (în cazul ortodocşilor, pe peretele de răsărit, lângă icoane).

Instantaneul de astăzi, surpinde un ţăran bătrân din zona Sibiului, care, probabil la o zi de sărbătoare, îşi prezintă cu mândrie diploma de lăsare la vatră din primul război mondial. Mitul „bunului împărat” a fost omniprezent în mentalul colectiv al transilvănenilor, indiferent de etnie, mult după 1 decembrie 1918, şi a fost transferat în bună parte asupra monarhiei române. La fel şi ataşamentul faţă de valorile imperiale, al populaţiei care se născuse, crescuse şi trăise cu ele, a rămăs viu chiar şi după instalarea regimului comunist, aşa cum demostrează această fotografie realizată în anii ’40.

Transilvania în imagini (50)

Portretul unui tinere din Făgăraş/ Fogaras/ Fogarasch

Fotografie cartonată, c. 1910-1915, atelier Szinberger Manó, Fogaras – colecţia Renascendis

Despre fotograful Szinberger Manó, din nefericire, nu cunoaştem multe date. O serie de cărţi poştale, care poartă marca Szinberger Manó Fogaras şi care sunt expediate în primii ani ai secolului al XX-lea, indică faptul că acesta era activ la Făgăraş în jurul anului 1900 şi că, pe lângă fotografie, se ocupa şi cu produse tipografice. În perioada în care este realizată fotografia pe care o prezentăm astăzi, Szinberger îşi deschisese un al doilea atelier, la Blaj/ Balázsfalva, iar oferta atelierelor sale includea pictură în ulei, acurelă şi desene în creion după fotografii, aşa cum indică textul de pe spatele cartonului suport. Judecând după nume, este foarte probabil ca Szinberger să fi fost un membru al prosperei comunităţi evreieşti din Făgăraş.

Fără a fi realizată de un fotograf transilvănean celebru, fotografia de azi nu se dovedeşte cu nimic mai prejos decât producţiile marilor ateliere din epocă. De la priceperea maestrului fotograf, la calitatea materialelor fotografice şi a decorurilor folosite, nimic nu indică un studio provincial, de mâna a doua. Mai mult, ţinuta tinerei portretizate demostrează o sincronizare perfectă la moda orăşenească transilvăneană a perioadei, fapt care confirmă statutul important şi caracterul pronunţat urban pe care îl avea Făgăraşul până în 1947.

Un obiect pe săptămână (27)

Pahar pentru tărie, sfârşitul secolului al XIX-lea, Bixad, jud. Covasna – colecţia Renascendis

Dimensiune: H: 5,5 cm; Dg: 5 cm; Db: 2 cm

Material: sticlă, email alb, verde, vernil, roşu, violet, galben, albastru, aur coloidal

Tehnică de realizare: suflare în tipar, şlefuire, pictare

Descriere: pahar realizat din sticlă transparentă de nuanţă indigo, suflată în tipar, având corpul tronconic. Buza şi baza tălpii sunt şlefuite. Paharul a fost decorat la cald, pe toată suprafaţa, cu email alb, verde, vernil, roşu, violet, galben, albastru. Decorul este alcătuit dintr-un vrej continuu de culoare galbenă şi aurit, cu frunze şi flori colorate. Buza paharului este de asemenea decorată prin aurire. Piesa prezintă caneluri verticale realizate în optic.

Produsele de sticlărie, în special cele de mici dimensiuni, lucrate în această manieră sunt specifice celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi începutului de secol XX, fiind mai degrabă piese suvenir ce puteau fi achiziţionate din staţiuni balneo-climaterice şi turistice. Principalele glăjării transilvănene care au produs astfel de obiecte au fost Bixad, din judeţul Covasna, şi Avrig, din judeţul Sibiu, ambele aflate în proximitatea unor staţiuni de tratament ce foloseau ape minerale.

Transilvania în imagini (49)

Familie din Ţara Bârsei/ Burzenland/ Barcaság

Fotografie cartonată, c. 1900, atelier Julius Knauer, Kronstadt/ Braşov/ Brásso – colecţia Renascendis

Încă de la generalizarea fotografiei şi până după mijlocul secolului al XX-lea, ziua în care se făcea o vizită la fotograf era o zi de sărbătoare. Pentru o bună bucată de timp, fotografiile nu erau un produs foarte accesibil, majoritatea oamenilor ajungând rar la fotograf, în general pentru a avea o amintire a unor momente deosebite. Oamenii îşi îmbrăcau hainele cele mai bune, îşi alegeau podoabe potrivite, pe scurt se asigurau că au o ţinută cât mai îngrijită. Acesta este şi cazul familiei portretizate în fotografia de astăzi. Ţinutelor îngrijite şi elegante ale celor trei, în conformitate cu modele vremii, li se adaugă pietănături la fel de îngrijite, inclusiv a mustaţei tatălui – o dovadă a statutului social al bărbăţilor în epocă.

Transilvania în imagini (48)

Familie de ţărani români din zona Sibiului

Fotografie cartonată, anii ’20 – colecţia Renascendis

Astăzi vă împărtăşim fotografia unei familii de ţărani români din zona Sibiului. Părinţii sunt îmbrăcaţi în haine de factură tradiţională, în timp ce copiii poartă haine realizate după o modă orăşenească a vremii. Situaţia vestimentară redă destul de bine tendinţa de modernizare a lumii rurale din perioada respectivă în paralel cu ataşamentul faţă de anumite aspecte tradiţionale şi identitare. 

Transilvania în imagini (47)

Meşter lingurar şi ucenici din zona Sibiului

Fotografie, începutul anilor ’60 – colecţia Renascendis

Fotografia surprinde un grup format dintr-un  meşter lingurar şi ucenicii săi, în vestimentaţie tradiţională românească specifică zonei Sibiului, la ceea ce, foarte probabil, este un târg sau o serbare populară. Pe masă sunt expuse produsele specifice meşteşugului: linguri, căuşe, fuioare, fusuri etc.

Un obiect pe săptămână (26)

Cahlă nesmălţuită, secolele XVI-XVII, Secuime - colecţia Renascendis

Dimensiune: L:20,5 cm; LA:18,5 cm; A:4 cm

Material: lut, nisip cernut, mică

Tehnică de realizare: frământare, modelare manuală, presare în tipar (cu lemn şi pânză), uscare,

Descriere: cahlă placă dreptunghiulară, de factură barocă, nesmălţuită, arsă neuniform, cu decor stilizat în relief. Bordura, uşor înălţată faţă de câmpul cahlei, are un decor geometric amplu compus dintr-o succesiune de chenare liniare şi celulare. Central cahlei este decorat cu un medalion cu patru lobi, în formă de fructe de ananas, suprapuşi peste un chenar ovoidal geometric şi intercalaţi cu motive vegetale stilizate şi cruciforme flancate de câte două puncte.

Cahlele nesmălţuite, la nivel generic, înglobează cele mai vechi tipologii de cahle de pe teritoriul Transilvaniei. Cele mai timpuri, de tip oală, cu diverse forme şi dimensiuni, ocupă un interval generos, din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea, dar sunt, majoritatea covârsitoare, nedecorate. Cahlele placă nesmălţuite, şi ele dâtând chiar din secolul al XV-lea, cunosc două forme de decor – cel în relief şi cel cu mică („micăsare” – procedeu care presupune fie acoperirea cu mică, fie înglobarea acesteia în pasta de lut).

Producţia cahlelor nesmăţuite continuă până la mijlocul secolului al XIX-lea, în unele cazuri chiar şi după această limită. Deşi din secolul al XVII-lea cunosc o puternică concurenţă din partea celor smăţuite, cahlele nesmălţuite reprezintă până la final o variantă mai puţin costisitoare pe care cei care voiau o sobă decorată. În mod cert, din secolul al XVIII-lea, cahlele nesmălţuite sunt întâlnite numai în reşedinţe rurale, nepretenţioase.

Chiar dacă adesea împart aceleaşi forme şi decoruri cu cele smălţuite, coleţionarii le-au preferat pe acestea din urmă, datorită simplului fapt că fondul cromativ le face mai spectaculoase. Probabil datorită acestei situaţii numărul cahlelor nesmălţuite mai vechi de secolul al XVIII-lea este mult mai mare în fonduri arheologice decât în colecţii de ceramică.

Dacă ai un obiect similar pe care l-ai putea dona Centrului de Studii Medievale şi Moderne din Felmer, te rugăm scrie-ne la adresa radu.barla@renascendis.org. Află mai multe AICI.

Transilvania in imagini (46)

Salutări din Homorod – Gruss aus Homorod (Hamruden/ Homoród)/ Baiă – Bad

Carte poştală circulată în 13 august 1940 – colecţia Renascendis

Satul Homorod a fost considerat, de peste un secol, unul dintre cele mai pitoreşti sate săseşti din zona Rupei/ Reps. Coloniştii germani aşezaţi în secolul al XII-lea, au construit în secolul al XIII-lea o interesantă biserică în stil romanic, ulterior fortificată în secolele XV-XVI. Vechiul cor al bisericii a fost înglobat în parterul puternicului turn de apărare vizibil în imaginea de sus şi încă mai păstrează fragmente din fresca de factură romanică. Biserica evanghelică este înconjurată de o incintă rectangulară cu turnuri pe fiecare colţ şi drum de strajă, iar aceasta dublată de un zwinger.

În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, pe două din laturile zwingerului sunt construite clădiri de uz edilitar. Spre exemplu, clădirea cu un singur nivel, aflată pe colţ, între cele două corpuri de clădire cu etaj, poartă pe fronton inscripţia „Saal”, adică sală de festivităţi/ bal. În fapt, aceste noi construcţii sunt un bun martor al nivelului de dezvoltare al comunităţii al momentul respectiv.

De asemenea, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Homorod au funcţionat băi curative care utilizau apele şi nămolul sufuros datorate vulcanilor noroioşi locali. Dezvoltate în timp până la nivelul unei staţiuni balneo-climaterice apreciate la nivel internaţional, băile Homorod (a nu se confunda cu Băile Homorod din judeţul Harghita) au fost închise în 1975, fiind părăsite şi în prezent.

Cartea poştală  a fost expediată în data de 13 august 1940 din Homorod spre Bucureşti.

Text pe spate:

Frumoase salutări din Băile Homorod Rupea.

Transilvania în imagini (45)

Portret de grup – mamă şi fiică din Ţara Bârsei/ Burzenland/ Barcaság

Fotografie, atelier Carl Muschalek, Kronstadt/ Brassó/ Braşov, circa 1900 – colecţia Renascendis

Fotografia fixează imaginea unei mame şi a fiicei sale, românce din Ţara Bârsei, într-o vestimentaţie mixtă, compusă din piese vestimentare orăşeneşti laolaltă cu elemente de factură tradiţională (învelitoarea de cap, şorţurile). Atenţia privitorului este atrasă de un detaliu mai puţin obişnuit, pe care fotograful a reuşit să-l întroducă discret în compoziţie – buchetul de flori –, pe lângă cele relativ uzuale – cartea din mâinile mamei, florile de pe masa prezentă în latura stîngă.

Carl Muschalek (1857-1904) este, alături de Leopold Adler, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi fotografi braşoveni din ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi primul deceniul al secolului al XX-lea. O serie de fotografii păstrate la Direcţia Judeţeană Braşov a Arhivelor Naţionale datează chiar din 1873, ceea ce înseamnă că Muschalek deja practica fotografia la vârsta de 16 ani. În 1884 îşi deschide propriul atelier fotografic la adresa Purzengasse No.27 (ulterior No.536) / Strada Porţii nr. 27.

Transilvania în imagini (44)

Miri din Sibiu/ Hermannstadt/ Nagyszeben

Fotografie, atelier Wilhelm Auerlich, Hermannstadt, începutul secolului al XX-lea – colecţia Renascendis

Portretul cuplului de miri, pe care îl prezentăm astăzi, este o producţie clasică a fotografiei de nuntă de la sfâşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Vestimentaţia de bună calitate a celor doi tineri pare să indice apartenenţa la un grup social înstărit. Din acest motiv, determinarea etniei, fără indicii suplimentare, este imposibilă. Pentru acest interval cronologic şi pentru presupusul context social căruia aparţin, diferenţele vestimentare între etnii aproape dispar.

Wilhelm Auerlich (1853-1917) este unul dintre cei mai importanţi fotografi sibieni ai ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea şi primele două ale celui de-al XX-lea. Auerlich a lucrat la Bucureşti între 1880 şi 1884 ca şef al studioului Herter. În 1884 vine la Sibiu pentru a conduce noul atelier Herter de aici. În 1887 îşi deschide atelier sub nume propriu pe Heltauergasse 53 şi, ulterior,  o filială la Viena. 

Transilvania în imagini (43)

Interior de bucătărie din Ţara Bârsei/ Küche innen aus Burzenland/ Barcaság konyha belső

Fotografie, februarie 1943 – colecţia Renascendis

Cel mai adesea avem ocazia să admirăm imagini vechi cu exterioarele caselor. În puţinele cazuri în care avem acces la interioare de epocă, imaginile sunt oarecum supuse unor filtre. Fie că vorbim de pictură, de fotografie etnografică, de gravuri sau desene, interioarele reproduse sunt, prin excelenţă, o proiecţie a imaginii din epocă despre tradiţional sau o anumită zonă ocupaţională. Interioarele comune, ale caselor şi gospodăriilor oamenilor simpli din trecut, aproape că scapă atenţiei şi, totodată, par să nu prezinte mare interes pentru aproape nimeni. Cu toate acestea, putem creşte considerabil înţelegerea noastră, din punct de vedere istoric, antropologic, social, economic sau pur şi simplu uman, asupra epocilor mai apropiate sau mai îndepărtate cunoscând imagini ale interioarelor în care au trăit înaintaşii noştri.

Fotografia surprinde imaginea unei femei, cu şorţ şi papuci de pâslă, gătind într-o bucătărie rurală simplă, chiar austeră, a unei gospodării din Ţara Bârsei. Modul general de realizare, încadrarea, calitatea fotografiei denotă intimitate şi ne demonstrează că avem în faţă o imagine personală, de familie. Cu atât mai mult, valoarea acestui document vizual nepretenţios, este mai mare. Pe spatele fotografiei este înscrisă data 1943. február.  

Transilvania în imagini (42)

Braşov/ Kronstadt/ Brassó

Fotografie, începutul anilor ’40 – colecţia Renascendis

Panorama a cetăţii Braşovului şi a cartierului Şchei realizată de pe drumul spre Poiana Braşov.

Transilvania în imagini (41)

Cuplu de tineri saşi din Cristian/ Neustadt, jud. Braşov

Fotografie, anii ’60 – colecţia Renascendis

În anii ’60, după refacerea comunităţilor, în urma distrugerilor celui de-al doilea război mondial, în urma deportărilor din a doua jumătate a anilor ’40, în urma colectivizării şi a naţionalizării, dar până la începutul exodului, saşii se întorc către valorile tradiţionale (în formula în care acestea au fost restabilite iniţial în anii ’30), răspunzând nevoii acute de regenerare şi întărire a idenţităţii etnice în faţa agresiunilor regimului socialist. Tinerii saşi din această perioadă, mulţi dintre ei cu pregătire universitară şi deschideri mai largi decât marea majoritate a populaţiei României din epocă, datorate avantajului limbii germane, sunt în prima linie a acestui fenomen.

Fotografia pe care vi-o împărtăşim astăzi vine în confirmarea celor de mai sus. Cuplul de tineri saşi, în jurul vârstei de 20 de ani, îmbrăcat în costume tradiţionale din Ţara Bârsei, participa, probabil, la o serbare a comunităţii din Cristian/ Neustadt. În fundal se observă turnul bisericii evanghelice din comună.

Text pe spate:

Truetsch Valtraudt.

an I pediatrie

Braşov