luni, 29 decembrie 2014

Trasilvania în imagini (103)

Sängerfest 1937 - Besuch beim Zeperlin in Frankfurt (Festivalul cântăreţilor 1937 – Vizită la Zeppelin în Frankfurt)
Fotografie de grup realizată în 1937 (?) şi transpusă pe hârtie Kodak în anii ’70 – colecţia Renascendis



În secolul al XIX-lea, în contextul dezvoltării ideologiilor naţionale şi naţionaliste, apare fenomenul societăţilor corale, iniţial exclusiv masculine, menite prin repertoriul lor să contribuie la conturarea şi consolidarea identităţilor naţionale. În spaţiul german fenomenul cunoaşte o evoluţie aparte şi imediat după construirea statului german unitar, Imperiul German, se manifestă şi prin organizarea unor festivaluri corale (Sängerfest) de orientare pangermanică. Intervalurile la care au fost ţinute aceste adunări de coruri, de fiecare dată în alt oraş german de pe teritoriul sau din afara Imperiului German, au fost mai mari sau mai mici în funcţie de contextul economic şi socio-politic, ajungând în ante şi interbelic să fie de aproximativ cinci ani.

Nu ştim exact de la care ediţie a fost invitat să participe pentru prima dată şi un cor al saşilor, dar fotografia pe care o prezentăm astăzi este o marturie a prezenţei acestuia la una din cele două ediţii din anii ’30. Deşi textul de pe spatele fotografiei menţionează anul 1937 şi locaţia Frankfurt, este posibil să se fi strecurat o eroare de memorie dat fiind faptul că avem de-a face cu o imprimare cu circa 40 de ani ulterioară realizării fotografiei. Ediţia din 1937 a avut loc la Breslau, în schimb, la Frankfurt a fost organizat un Sängerfest în 1932, deci o confuzie este posibilă.

Text pe spate: Sängerfest 1937
                       Besuch beim Zeperlin in Frankfurt
                       H. Grun Bert (?)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu